Viaţa de zi cu zi, ca şi fotbalul, oferă surprize, schimbări, modificări din cele mai neaşteptate.
Cum haos este peste tot (inclusiv în politică), fotbalul naţional le-a întrecut pe toate. în iarnă, la MOGOŞOAIA, într-o ADUNARE GENERALĂ cu toţi reprezentanţii cluburilor din Liga a 2-a şi a 3-a, se stabiliseră programul, seriile şi componenţa lor numerică pentru ediţia actuală 2013-2014.
Atunci noi toţi am decis (sub vot) ca noul campionat al Ligii a 3-a să fie alcătuit din 4 serii cu câte 18 echipe fiecare. Ne-am făcut tot felul de calcule, de variante de adversari pe care ar urma să-i întâlnim în campionat.
în acest context s-a stabilit şi programul de pregătire a echipei. Dar surpriză, F.R.F. nu recunoaşte hotărârea stabilită la MOGOŞOAIA în iarnă şi, într-o şedinţă a COMITETULUI EXECUTIV al F.R.F., schimbă sistemul, componenţa seriilor, practic revenind la vechea organigramă a seriilor Ligii a 3-a.
Nu ştim cine a hotărât acest sistem, nu s-a votat de conducători, nu s-a ştiut că se revine la acelaşi campionat cu multe probleme. De fapt, constat, competiţia oficială nu mai aparţine echipelor participante, ci doar F.R.F., care decide totul. Ne informează prin SITE-ul F.R.F. deciziile pe care le ia forul superior, fără să mai fim consultaţi. în ediţia trecută ştim câte greşeli s-au făcut, iar acum vor fi aceleaşi, chiar dacă acest play-off şi play-out se vor aplica, mare lucru nu se va întâmpla. Nu înţeleg de ce F.R.F. nu face o competiţie pentru echipe, aşa cum doresc ele şi nu interesele unora sau altora.
Din nou avem parte de aceleaşi echipe, la distanţe foarte mari, REGHIN, COVAS-NA, FĂGĂRAŞ etc, când ILFOVUL era mai aproape pentru noi.
Dar acum faptele sunt consumate, deciziile s-au luat, trebuie să ne conformăm.
Pentru mine, cea mai mare surpriză de când mă ştiu eu în fotbal este faptul că F.R.F. nu ne-a chemat oficial