Trei trenuri InterCity devin InterRegio, începând cu 20 august, de luni până vineri, fără modificarea graficului orar de circulaţie şi a staţiilor de sosire-plecare, iar preţul biletelor scade cu până la 24,55%, cele mai mari reduceri fiind la clasa a II-a, potrivit unui comunicat CFR Călători, remis vineri AGERPRES.
Astfel, IC 553 ‘Bucureşti Nord – Suceava’ va circula ca tren IR 10553, IC 554 ‘Suceava – Bucureşti Nord’ va circula ca IR 10554, iar trenul IC 564 ‘Mărăşeşti – Iaşi’ devine IR 10564.
La aceste trenuri, preţul biletelor, care include şi rezervarea locului, scade. Pentru ruta Bucureşti Nord – Suceava, la clasa I-a, de la 163,90 lei la 134,90 lei (-17,69%), iar la clasa a II-a – de la 113,60 lei la 85,70 lei (-24,55%).
Pentru ruta Mărăşeşti – Iaşi, preţul biletului la clasa I-a se reduce de la 92.90 lei la 74.70 lei (-18,98%), iar la clasa a II-a, scăderea este de la 65,80 la 51,10 lei (-22,34%).
Potrivit CFR Călători, modificările respective s-au făcut ‘pentru creşterea gradului de accesibilitate la călătoria cu trenul’.
Totodată, CFR Călători anunţă anularea anularea următoarelor trenuri: IR 1555 şi IR 1556 ‘Bucureşti Nord – Ploieşti Sud’ şi retur (în perioada 19 – 30 august), IC 563 ‘Mărăşeşti -Iaşi’ (începând cu 20 august), IR 10562 ‘Iaşi – Mărăşeşti’ (din 21 august).
Societatea de transport feroviar de călători ‘CFR Călători’ SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. Politica pe care managementul companiei o promovează este asigurarea unor servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament faţă de societate în sensul accesibilităţii pentru toate categoriile de cetăţeni.
Sursa: Economica.net
Trei trenuri InterCity devin InterRegio, începând cu 20 august, de luni până vineri, fără modificarea graficului orar de circul