Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Enescu în inima mea“, dezbatere-eveniment la TVR, la aniversarea a 132 de ani de la naşterea lui George Enescu

Publicat in Adevarul, duminică 18 august 2013 ·

TVR 2 va demara luni, 19 august, de la ora 21.00, chiar în ziua aniversării a 132 de ani de la naşterea lui George Enescu, un program special dedicat marelui muzician român.

Cei care aşteaptă cu nerăbdare cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu“ vor avea ocazia să descopere personalitatea excepţională, în calitate de compozitor, pianist, dirijor, violonist şi pedagog, a celui care a dat numele acestei adevărate sărbători a muzicii. Astfel, cunoscutul dirijor Tiberiu Soare va modera luni, la TVR 2, o dezbatere deschisă, despre istoria, prezentul şi viitorul festivalului, întâlnire ce se va transforma într-o memorabilă poveste din care vom resimţi parfumul fin al muzicii enesciene. Invitaţii acestei dezbateri sunt Mihai Constantinescu, director ARTEXIM, organizator al Festivalului Internaţional „George Enescu“, şi talentatul violonist Alexandru Tomescu, care a participat în anul 1999 la Concursul Internaţional „George Enescu“ şi care va urca anul acesta pe scena festivalului la Sibiu. Cu doar două săptămâni înainte de debutul evenimentului muzical al acestei toamne, melomanii vor putea afla luni seara, la TVR 2, care sunt tendinţele de interpretare a partiturilor lui Enescu de către diferite orchestre ale lumii, de ce interpretarea unei compoziţii de George Enescu este o condiţie obligatorie pentru acest eveniment şi care sunt momentele speciale ale celei de-a 21-a ediţii a festivalului. Mai mult, provocările financiare ale organizării şi gestionării unui eveniment cultural de o asemenea anvergură, vor fi, de asemenea, dezbătute. În plus, invitaţii vor aduce în discuţie câteva dintre momentele mai puţin cunoscute din viaţa lui George Enescu şi vor oferi câteva sfaturi pentru cei care doresc să se înscrie la concursul internaţional care poartă numele marelui muzician. În luna septembrie, în calitate de coproducător al evenimentului î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 38 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 35 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°