Un grav accident de circulaţie a fost la un pas de a se solda cu urmări tragice. Incidentul, petrecut la începutul week-end-ului, a implicat un autoturism şi un tractor, cauza producerii sale constând în neatenţia la volan. În urma accidentului, unul dintre cei doi şoferi a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean din Slatina.
Accidentul a avut loc vineri, pe DN 65 – E 570, pe raza oraşului Scorniceşti, satul Jitaru, în afara localităţii. Alin A., în vârstă de 41 ani, originar din municipiul Slatina, în timp ce-şi conducea autoturismul proprietate personală, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, carosabil fiind umed, fapt pentru care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat un autotractor condus regulamentar din sens opus de către un cetăţean bulgar.
Din coliziunea dintre cele două autovehicule, autoturismul slătineanului a fost proiectat în şanţul din partea dreaptă. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto din Slatina, care, din cauza rănilor suferite, a trebuit transportat şi, ulterior, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina.
Poliţiştii au efectuat verificările de rigoare, stabilind că cei doi conducători auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului.
Oamenii legii au întocmit acte premergătoare şi efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.