Cristi Pustai continuă să ceară întăriri pentru echipă. „Vom încerca să mai îmbunătăţim lotul. Am discutat deja despre aducerea unor noi jucători. A venit deja un jucător în probe şi care probabil va rămâne, mai sunt doi care vor veni luni”, a comentat Cristi Pustai. Marin Condescu vrea să aducă un jucător sârb despre care spune că e de naţională. Este vorba de Aleksander Pesic, un atacant în vârstă de 21 de ani dar care nu este chiar pe placul lui Pustai. „Pesic, este un atacant pe care încă nu l-am văzut. Are 21 de ani şi vine dintr-un campionat slab. Nu cred că este o soluţie atât de extraordinară, dar era bine dacă-l aveam”, a comentat Pustai. Ultima echipă unde a jucat Pesic este Sheriff Tiraspol, astfel că deşi vine liber de contract atacantul nu poate fi o certitudine atâta timp cât vine din campionatul din Moldova.
Energia în turneu
Echipa de handbal masculin, Energia Pandurii a participat la un turneu la Baia Mare. Acolo, gorjenii au pierdut primul meci, 25-22 în faţa celor de la Minaur Baia Mare, iar apoi au bătut cu 29-26 vicecampioana Ştiinţa Bacău. În ultimul meci, gorjenii au câştigat în faţa celor de la Steaua, scor 29-26.
Cristi Pustai continuă să ceară întăriri pentru echipă. „Vom încerca să mai îmbunătăţim lotul. Am discutat deja despre aducerea unor noi jucători. A venit deja un jucător în probe şi care probabil va rămâne, mai sunt doi care vor veni luni”, a comentat Cristi Pustai. Marin Condescu vrea să aducă un jucător sârb despre care spune că e de naţională. Este vorba de Aleksander Pesic, un atacant în vârstă de 21 de ani dar care nu este chiar pe placul lui Pustai. „Pesic, este un atacant pe care încă nu l-am văzut. Are 21 de ani şi vine dintr-un campionat slab. Nu cred că este o soluţie atât de extraordinară, dar era bine dacă-l aveam”, a comentat Pustai. Ultima echipă unde a jucat Pesic este Sheriff Tiraspol, astfel că d