În oraş, în fostul sediu al Primăriei, va funcţiona un muzeu de istorie, la fel ca în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Constanţa. Odată cu mutarea sediului Primăriei Municipiului Călăraşi, vechiul imobil, înscris pe lista monumentelor istorice, a fost propus pentru a deveni Muzeul Municipal de Istorie.
În luna septembrie va avea loc inaugurarea. Vechea clădire a Primăriei a fost construită între anii 1886 - 1887 şi reprezintă un reper arhitectural al oraşului. Ideea înfiinţării muzeului venit din partea Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi deoarece suntem printre puţinele reşedinţe de judeţ din ţară care nu deţin un muzeu de istorie. "Îmi doresc ca din luna septembrie, Muzeul Municipal de Istorie să fie finalizat şi dat în folosinţa oraşului. Este păcat că, deşi numele oraşului nostru este strâns legat de o atestare documentară de excepţie, să nu existe un muzeu în care să poată fi expuse cele mai importante detalii ale acelor vremuri”, a declarat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului.
Vă recomandăm şi:
FOTO Porţi deschise la unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice din ţară: Sultana-Malu Roşu
FOTO Cetăţile şi comorile dacilor zac sub lanuri de porumb, batjocorite de autorităţi
Contract de 5 milioane de euro privind restaurarea unor situri arheologice din Cetatea Alba Iulia, câştigat de firma Grup Corint SA