Fotbaliştii orădeni de la FC Bihor au obţinut o nouă victorie, a patra din tot atâtea posibile, din jocurile amicale ale acestei veri. Meciul a avut loc sâmbătă seară, pe Stadionul Municipal Iuliu Bodola. De această dată adversară formaţiei "roş-albastre" a fost o echipă din liga a II-a, SC Bacău, care activează în seria de est.
La capătul unui joc bun, de angajament, şi de-o parte şi de alta, FC Bihor s-a impus cu scorul de 2-1, după ce la pauză conducea cu 1-0.
Prima repriză a fost controlată în mare măsură de orădeni, care au marcat în minutul 27 prin Florin Lazăr. Acesta a înscris un gol spectaculos, reluând sub transversală, de la 13-14 metri, lateral stânga, după o lovitură de colţ executată de Sebastian Sfârlea. Lazăr a reluat, din vole, portarul băcăuan fiind fără replică.
În repriza a doua, primele minute le-au aparţinut oaspeţilor, care au creat un forcing periculos, concretizat în minutul 47, prin golul înscris de Bogdan Rusu, care, în urma unei centrări venite de pe dreapta, a reluat din careu, în colţul lung al porţii bihorene.
În minutul 57, antrenorul Gheorghe Ghiţ a efectuat trei schimbări, introducându-i în teren pe Lupu, Ovidiu Popa şi Z. Lukacs, iar peste 10 minute, roş-albaştrii au preluat din nou conducerea pe tabelă, printr-un frumos gol reuşit de Sebi Sfârlea, care a fost angajat în careu şi l-a "executat", cu un şut la colţul lung pe portarul Oltean.
Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, cu toate că orădenii au mai atacat tăios, astfel, că scorul a rămas 2-1.
Antrenorul orădean Gheorghe Ghiţ a trimis în teren în această partidă echipa: Smaranda (min. 46 Fildan) - Mihuţ, Fl. Lazăr (min. 65 Bactăr), Ţoca, A. Achim (min. 57 R. Lupu) - M. Popa (min. 71 A. Haş), Sfârlea, Ov. Bic (min. 85 I. Ban) - S. Ianc (min. 57 Ov. Popa), R. Lukacs (min. 46 Z. Lukacs) şi Fl. Pop (min. 66 Nichita).
De parte acealaltă, antre