Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitorul Orson Scott Card l-a comparat pe Obama cu Hitler

Publicat in Ora de Timis, duminică 18 august 2013 ·

Scriitorul american Orson Scott Card, un renumit autor de romane SF, precum “Jocul lui Ender” (Ender’s Game), deja criticat pentru declaraţiile sale recente anti-gay, l-a comparat pe preşedintele american Barack Obama cu dictatorul nazist Adolf Hitler, relatează lefigaro.fr.

Orson Scott Card a creat deja o polemică puternică în presa americană, luna trecută, atunci când a dezvăluit că se opune cu tărie căsătoriilor gay. Recent, o altă declaraţie a scriitorului american a provocat un nou scandal.

Într-o postare intitulată “Unlikely Events”, publicată pe blogul său Civilization Watch, scriitorul, care este mormon, şi-a imaginat o Americă post-democratică, în care preşedintele Statelor Unite ale Americii şi prima doamnă sunt aleşi pentru eternitate. Astfel, Barack Obama ar prelua controlul asupra Statelor Unite, prin forţă, după modelul dictatorilor Hitler şi Stalin, bazându-se pe sprijinul armatei guvernamentale, relatează The Hollywood Reporter.

Speculaţiile romancierului american, considerate “delirante” de autorii articolului publicat pe site-ul revistei Le Figaro, nu se opresc însă aici: Preşedintele Obama s-ar folosi de soţia sa, Michelle, pentru a adăuga în Constituţie un amendament care va permite liderilor politici americani să fie realeşi pentru eternitate. “Obama va câştiga fiecare campanie electorală cu 98% din voturi. Aşa funcţionează lucrurile în Nigeria şi în Zimbabwe, aşa au mers lucrurile în epoca Germaniei naziste”, scrie Orson Scott Card.

Scriitorul, în vârstă de 61 de ani, şi-a prefaţat eseul explicând că munca de scriitor de romane SF constă în “a face ca anumite evenimente improbabile să pară nu doar realizabile, ci mai ales inevitabile”. Romancierul a adăugat: “Prezicând viitorul, suntem legaţi de aceleaşi reguli de plauzibilitate ca acelea care îi inspiră pe scriitorii de SF-uri, dar trebuie să respectăm şi regulile baza

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Emil Gânj, criminalul fugar din Mureş, ar fi fost văzut în Bistrița-Năsăud. Autoritățile au transmis un mesaj de avertizare RO-ALERT

Gandul acum 11 ore
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au transmis, joi, un mesaj RO-Alert după ce Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, suspectul principal căutat pentru o crimă comisă în județul Mureș, ar fi fost observat în județ. Astfel, județul Bistrița-Năsăud se află

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°