Noul director al Oficiul Judeţean de Poştă Iaşi este Dănuţ Arsene, rudă cu parlamentarul nemţean.
Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) l-a schimbat din funcţie pe directorul Oficiul Judeţean de Poştă Iaşi, Dragoş Serseniuc, susţinut fiind de PNL, înlocuit cu inspectorul şef Dănuţ Arsene. Practic, CNPR a făcut o rocadă între cei doi angajaţi ai Companiei, Serseniuc preluând astfel funcţia deţinută până acum de noul director, respectiv de inspector şef. Angajaţii OJP Iaşi sunt rezervaţia în privinţa motivelor pentru care au fost efectuate aceste modificări, ideea principală pusă în evidenţă fiind aceea că mutările nu au niciun fel de substrat politic, ci mai mult administrativ. Cu toate acestea, nu poate fi trecută cu vederea relaţia de rudenie dintre Dănuţ Arsene şi deputatul nemţean Ionel Arsene, care este şi preşedinte al PSD Neamţ. “Confirm schimbările de care mă întrebaţi, dar nu am ce alte detalii să vă mai ofer. Este o decizie a Companiei Naţionale Poşta Română, pe care o respect şi atât. Nu, nu a fost o decizie politică”, a declarat presei ieşene Dragoş Serseniuc, fost director al OJP Iaşi, în prezent inspector şef.
Atât Dragoş Serseniuc, cât şi Dănuţ Arsene, nu sunt angajaţi ai OJP Iaşi, ci vor rămâne în continuare subordonaţi direct CNPR. Dănuţ Arsene este şi vărul Ofeliei Ivan, soţia fostului director al Direcţiei Regionale de Poştă Iulian Ivan. Într-un material precedent publicat de “Ziarul de Iaşi” erau prezentate diferite “clanuri” care activează în cadrul OJP Iaşi, formate din naşi, fini, cumătri, fraţi, surori sau copii. “Liderii” clanurilor declarau la acel moment la unison că nu au nicio legătură cu angajarea sau avansarea unora dintre rude, însă salariile rămase intacte după desfiinţarea Regionalei şi numirile în diferite funcţii superioare a unor astfel de persoane permit ridicarea unor semne de întrebare. Punctul de ved