Tudor Baltă, fost vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese pe motiv că în 2010 a participat la şedinţa în cadrul căreia Consiliul CSA a acordat autorizaţia de funcţionare a societăţii EximAsig, la care este acţionar minoritar.
EximAsig este controlată de banca de export-import deţinută de stat, cu o cotă de participare de 91,72% din acţiuni. Baltă deţine 30.000 de acţiuni, echivalentul unei cote minoritare de participare de numai 0,91%, potrivit propriei declaraţii de avere semnată la sfârşitul lunii mai a acestui an.
„Nu consider că am fost în conflict de interese atunci când am participat la şedinţa în care asigurătorul CARE a primit autorizaţia de funcţionare. În calitate de vicepreşedinte aveam atribuţii de coordonare a Fondului de Garantare şi a departamentului de reglementări contabile. Atribuţiile privind autorizarea unei companii de asigurări erau de competenţa preşedintelui CSA şi a celuilalt vicepreşedinte care avea atribuţii în domeniu şi a direcţiei de autorizare“, a declarat Baltă, contactat de ZF.
Fostul vicepreşedinte al CSA a precizat că nu a fost chemat la discuţii de oficialii ANI şi nici nu a fost informat în legătură cu modul în care se va derula procesul de verificare declanşat de agenţie. Baltă s-a aflat la conducerea CSA în calitate de vicepreşedinte din iunie 2006 până în aprilie 2013, când instituţia a fost desfiinţată. În luna august a anului 2010 a participat la şedinţa Consiliului în care s-a decis aprobarea funcţionării asigurătorului Exim.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.08.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu p