De cum şi-a intrat vara în drepturi, o serie de televiziuni s-au trezit pasionate de anumite chestiuni de istorie contemporană. În principiu, este vorba despre interesul împrospătat pe care unii realizatori de emisiuni îl manifestă pentru Nicolae Ceauşescu, profilul lui uman, relizările şi anturajul lui, despre apropiaţi – nevastă şi copii, prieteni şi colaboratori... În ansamblu, ai crede că bietul cuplu al dictatorilor se asortează de minune cu sezonul estival. Şi, într-un fel, chiar pare să fie aşa. Tinerii cu bani plecând prin concedii, în ţară sau în străinătate, pe la televizoare, privitori stabili, rămân mai mult supravieţuitorii epocii marcate de umbra lui Nicolae şi a Elenei.
Aparent, explicaţia aceasta satisface exigenţele raţionalităţii. Programarea emisiunilor la posturile de televiziune nu ţine de nostalgii şi de sentimentalisme. Analiza publicului-ţintă şi a eternului rating arată cam ce gen de aşteptări merită şi trebuie să fie satisfăcut pentru a maximiza audienţa şi, până la urmă, încasările. Cred, totuşi, că nu despre asta este vorba. Nu de alta, dar pentru acelaşi public există alte oferte, mai interesante, care să aducă bănet în pungile magnaţilor televiziunii. Aceleaşi efecte, de nu cumva chiar mai importante, se obţin cu emisiuni cu romanţe, scandaluri de tip fapt divers (fetiţa de nu ştiu câţi ani, minoră, care şi-a jefuit cartierul şi a dansat goală pe capota maşinii de poliţie), manele la greu ori telenovele latino-americane (şi mai bine: indiene). Nu şi talkshow-urile politice, de care lumea e sătulă până în gât şi unde partiturile s-au repetat până la saţietate...
Există, atunci, altceva care face din emisiunile cu Ceauşeştii o necesitate pe mai multe televiziuni. Nu genialitatea irepetabilă a câte unui expert în televiziune, nici bruscul interes pentru chestiunile de istorie contemporană. Părerea mea este că strădania de a
