Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul român nu va da niciun ban pentru a plăti operaţia, spitalizarea şi îngrijirile medicale primite de Cioabă

Publicat in Antena 3, luni 19 august 2013 ·

Statul român nu va da niciun ban pentru a plăti operaţia, spitalizarea şi îngrijirile medicale primite de Florin Cioabă la spitalul din Antalya.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, spune că toate cheltuielile trebuie suportate de familia regelui romilor.

Imediat după ce a aflat costurile spitalizării tatălui său, Dorin Cioabă a declarat că factura de 350.000 de dolari nu reflectă costul real al serviciilor medicale primite de regele romilor.

Ambasada României la Ankara a anunţat într-un comunicat oficial că va ajuta familia lui Florin Cioabă cu tot ce ţine de întocmirea documentelor pentru repatrierea trupului neînsufleţit.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a transmis sincere condoleanţe familiei îndurerate şi şi-a exprimat compasiunea pentru momentele de grea încercare prin care familia şi comunitatea de romi din România trece în aceste momente.

Şeful Executivului a atras atenţia, în cadrul emisiunii "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu", că nu face favoruri din banii publici.

"Ştiu că decedatul era un lider al comunităţii penticostale, oameni foarte uniţi. Sunt convins că există posibilităţi private, din bani publici nu fac favoruri pentru nimeni", a spus Ponta.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Citeşte mai multe despre: florin cioaba titus corlatean Victor Ponta Subiectiv Răzvan Dumitrescu Subiectiv cu Razvan Dumitrescu dorin cioaba factura de 350.000 de dolari Florin Cioabă a murit spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya

Statul român nu va da niciun ban pentru a plăti operaţia, spitalizarea şi îngrijirile medicale primite

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 21 minute
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

Județele care intră sub Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic. Harta zonelor afectate

Adevarul acum 2 ore
ANM a emis o informare meteo valabilă până sâmbătă, 17 mai, în care anunță o răcire accentuată a vremii, precipitații abundente și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită / De ce îi acuză DNA

HotNews acum o ora
Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, și Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pen

Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 12 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil primeşte îngrijiri medicale

News.ro acum 12 minute
Un microbuz şcolar în care se aflau 12 copii şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD ajuns acolo, având răn

UE aprobă al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează flota „fantomă” a ruşilor

BusinessMagazin acum o ora
Reprezentanţii UE au aprobat al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează flota „fantomă” a ruşilor. Este vorba despre vapoarele care transportă petrol rusesc încălcând sancţiunile internaţionale.

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 5 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 5 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

Marius Tucă Show începe miercuri, 14 mai, de la ora 21.00, live pe Gândul. Invitat: Călin Georgescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Călin Georgescu. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Un omagiu pentru cei care nu s-au mai întors niciodată acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste este celebrată anual în data de 14 mai. Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și cetățeni din diferite clase sociale care s-au opus regimului comun

PRODUCȚIA industrială a scăzut în primul trimestru din 2025. Sunt afectate trei mari sectoare / Informații importante INS

Gandul acum 2 ore
Producţia industrială a scăzut în primul trimestru al anului, comparativ cu cel de anul precedent, atât ca serie brută, cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, spun informațiile publica

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/21°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/19°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

17°
mie.

3°/19°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/16°