Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DECESUL lui Florin Cioabă: 30 de zile de doliu şi funeralii cum nu s-au mai văzut

Publicat in Income Magazine, duminică 18 august 2013 ·

Împăratul romilor Iulian a declarat, după aflarea veştii că Florin Cioabă a decedat în Turcia, că vor urma 30 de zile de doliu şi funeralii "cum nu s-au mai văzut" şi a îndemnat comunitatea romilor la pace.

Împăratul romilor Iulian a declarat pentru Mediafax, după ce a aflat despre decesul lui Florin Cioabă, că este o tragedie şi că va urma o perioadă de doliu de 30 de zile, dar şi funeralii "cum nu s-au mai văzut". "Am fost sunat din Turcia de copiii lui Cioabă, care mi-au spus că regele a murit. Urmează 30 de zile de doliu. Peste două-trei săptămâni vom întruni Consiliul de Coroană şi vom hotărî cine îl va urma la tron. Conform legii noastre, cel care îi urmează este Dorin, fiul lui cel mare", a declarat Iulian.

Potrivit acestuia, copiii lui Florin Cioabă i-au spus că "inima artificială ce i-a fost montată nu a mai funcţionat". Întrebat cum se vor desfăşura funeraliile, Împăratul Iulian a declarat: "Vor fi funeralii deosebite, cum nu s-au mai văzut până acum, care vor dura trei zile".Iulian a transmis şi un mesaj comunităţii de romi pe care îi îndeamnă la pace şi linişte, rugându-i să stea liniştiţi, pentru că "cei care trebuie să aibă grijă de ei vor avea în continuare şi să nu facă fapte rele, cum au făcut sâmbătă, la Lugoj".

Rude şi apropiaţi ai lui Florin Cioabă s-au adunat, duminică, la reşedinţa familiei din municipiul Sibiu, însă porţile casei au fost închise, cei prezenţi refuzând să dea declaraţii şi spunând că vor "să-şi plângă mortul".De asemenea, la biserica aflată în apropiere de reşedinţa familiei, unde Florin Cioabă era pastor, au venit aproximativ 40 de persoane, uşile fiind închise pentru rugăciune. Familia lui Florin Cioabă doreşte ca acesta să fie înmormântat în acelaşi cavou cu tatăl său, Ioan Cioabă, în Cimitirul Municipal din Sibiu.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vâr

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°