Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când vulturii se cred oameni

Publicat in Tribuna, luni 19 august 2013 ·

de Dragoş BAKO

dragosbako@tribuna.ro

18 august 2013 23:05

0 vizualizari

A-A+ Mă amuză şi totodată mă scârbesc penibilii care vorbesc despre comportamente civilizate, educaţie, care se erijează în oameni de bună credinţă, dar nu scapă nicio ocazie să-şi etaleze pornirile primitive. Am mai discutat despre indivizi de cea mai joasă speţă care se bat cu palma peste burtă la moartea semenilor şi care fac pe justiţiarii părtaşi la o pedeapsă divină. Am spus-o de mai multe ori, atunci când moare cineva, indiferent că ţi-a fost simpatic, antipatic ori indiferent, dacă nu te rabdă sufletul să spui un creştinesc "Dumnezeu să-l odihnească în pace!", poţi avea măcar decenţa să taci. După cum ştiţi, ieri, regele romilor, Florin Cioabă a murit. Fie că-ţi plac sau nu romii, vorbim despre moartea unui om, iar reacţii "bărbăteşti" de genul "Foarte bine!" ori "Unul mai puţin!" nu cred că au ce căuta într-o astfel de situaţie. Când te pretinzi un om civilizat, decent, cred că astfel de remarci dărâmă din temelii imaginea falsă pe care încerci să ţi-o construieşti. Nu eşti cu nimic mai bun decât cei pe care îi înfierezi dacă în faţa morţii unui om, implicit a dramei trăite de familia şi apropiaţii săi, slobozi un enunţ josnic. De combătut poţi combate pe cineva care trăieşte, iar dacă o faci, e de preferat ca lucrul acesta să fie asumat, nu scuipat dindărătul unui calculator, de la umbra confortabilă a anonimatului. Unele fapte discutabile ale ale minoritarilor nu au nicio legătură cu moartea celui pe care romii îl consideră regele lor. Mai mult, nu vorbim despre vreun interlop, ci despre regele Cioabă, un om care s-a străduit să-şi aducă supuşii mai aproape de valorile lumii civilizate. Adică, i-a îndemnat să meargă la şcoală, să renunţe la căsătoriile între minori, să renunţe la obiceiul ghicitului şi descântecelor, să respecte legile ţării în care trăiesc. Careva

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 2 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum 57 minute
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 46 minute
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 49 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°