Lumea pescărească de pe la noi îl ştie după nume ca fiind Nea Tică Vrăjitoru şi este unul dintre cei mai iscusiţi pescari din Gorj. Un adevărat „vrăjitor” al peştilor. Este pescar complet, un om deosebit de răbdător şi dotat cu o inteligenţă nativă, caracteristică unui pescar cinstit şi cu vechime.

Portret de pescar: Aristică Vrăjitoru

Omul s-a născut pe la sfârşit de Mărţişor, în anul 1949, în comuna Godineşti. Prin 1972 se mută în Targu-Jiu, în zona „9 Mai”, şi acolo îşi formează echipe de pescari cu care merge în special pe Olt şi Dunăre. Fiind pescar de fineţe, foloseşte fire subţiri şi monturi foarte fine. După angajare, este trimis cu serviciul în zona Sibiului, la specializare în domeniul C.F.R. Acolo se specializează însă şi în pescuitul de fineţe pe apele Sibiului. Pescuieşte pe perioada studiilor în zona Sibiului şi prin râurile montane afluente Oltului.

Merge la pescuit de când se ştie. Răscolind prin vechi amintiri, mi-a relatat că primii peşti i-a prins atunci când mergea la râu împreună cu mama dumnealui, s-o ajute la limpezit de rufe; avea în jur de 7 ani.

„Era peşte neneee…”

Frumos la vorbă şi cu un accent tipic zonei de nord a judeţului, Nea Tică te cucereşte prin simplitate şi modestie. Când îl prind la pescuit sau cu diverse ocazii, nu mă mai satur de poveştile lui.

C.F.: Când aţi prins primii peşti, Nea Tică?

A.V: „Nanăă…, eu de copil cunosc toate cotloanele şi toile Tismanei, de la Vârţ până la maici sus, către mânăstire. Pe Orlea merg şi noaptea, fără lumină, şi pescuiesc la punct fix. Primii peşti prinşi de mine cu undiţa au fost cleni… Erau nene cleni şi păstrăvi, pe vremea copilăriei mele, în Tismana, cât postava lu’ muma în care ne făcea mălaiu’ şi pâinea. În timpurile alea nu erau fire de pescuit şi lumea n-avea bani, dar io’ împleteam fire din coadă de cal şi făceam cârlig din ace de cusut. Era