Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Grecu: „Dinamo e un pas uriaş în cariera mea!”

Publicat in Ziarul Ring, luni 19 august 2013 ·

Ceea ce se anticipase de ceva vreme s-a întâmplat în cursul săptămânii trecute: Constantin Grecu a fost transferat de Dinamo şi este una dintre opţiunile lui Gigi Mulţescu pentru postul de fundaş stânga.

Cât timp te-ai gândit să spui “da” după ce a venit oferta?

Pentru mine, lucrurile au fost clare din prima clipă. Oricine îşi doreşte să îmbrace tricoul unei echipe ca Dinamo. Avantajele sunt uriaşe faţă de echipele de provincie la care am jucat. În primul rând, Dinamo este un brand, o echipă cu mare vizibilitate internaţională şi, pentru mine, sper să fie rampa de lansare pentru o echipă din fotbalul occidental. Până atunci vreau să-mi fac treaba aici cât mai bine posibil.

Cum te-ai caracteriza în câteva cuvinte?

Cred că seriozitatea este una dintre calităţile mele. Îmi place să dau totul pe teren, pentru mine nu există jumătăţi de măsură. Sper să mă impun cât mai repede în lot.

Onorat să fie lângă Dănciulescu

Cum ai găsit vestiarul lui Dinamo?

Un vestiar plin de fotbalişti talentaţi şi foarte tineri. Îi cunoşteam pe câţiva dintre ei de la loturile naţionale unde am evoluat. Mă ştiu cu Bălgrădean, cu Luchin, dar îi ştiu şi pe ceilalţi. Pentru mine este o onoare să intru într-un astfel de vestiar pe unde au călcat nume mari ale fotbalului românesc şi unde am şansa să întâlnesc un fotbalist de legendă cum e Ionel Dănciulescu.

Ce înseamnă pentru tine sosirea la Dinamo?

Pentru cariera mea, Dinamo este un uriaş pas înainte. Sper să mă integrez cât mai repede şi să fac performanţă la Dinamo. Eu cred că am făcut alegerea cea mai bună. Nu sunt ca alţii, să spun că am fost dinamovist de mic, dar sunt un jucător profesionist din toate punctele de vedere. Fizic stau bine, dar trebuie să mă integrez rapid în echipă având în vedere că abia am l

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 56 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 21 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

VIDEO Serghei Lavrov, primit de Kim Jong Un în Coreea de Nord. Șeful diplomației ruse a lăudat „fraternitatea invincibilă”

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, sâmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP. Lavrov „a fost primit” de Kim Jong Un la Wonsa

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°