Cu cinci gloanţe trase în ceafa primul ministru, legionarii răspund la decizia acestuia de a interzice Garda de Fier; regele Carol II nu pare a fi străin de această crimă

Tânăr liberal pur-sânge, titrat, demnitar de anvergură internaţională, dar de o modestie care-i făcea să se jeneze chiar pe proprii săi colegi de partid, I.G. Duca activează cu o pricepere dezinvoltă în viesparul politicii româneşti interbelice. Aflat în permanentă adversitate cu regele Carol II (pe care-l socotea un aventurier de duzină) şi inamic declarat al Gărzii de Fier, spre finele anului 1933, Duca acceptă preşedinţia unui nou Consiliu de Miniştri. După numai o lună şi jumătate, este asasinat pe peronul gării din Sinaia de „nicadori”, trei legionari fanatici. După uciderea lui Duca, în politica românească se va deschide un sinistru ”sezon” de asasinate politice: pe rând, vor cădea sub gloanţe Corneliu Zelea Codreanu (1938), Armand Călinescu (1939), Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu (1940).

Deputat la 28 de ani

I.G.Duca s-a născut în data de 20 decembrie 1879, la Bucureşti, într-o familie onorabilă: Gheorghe Duca, tatăl său, a fost director al Căilor Ferate şi al Şcolii Politehnice de Poduri şi Şosele. După ce, în 1897, termină liceul Sfântu Sava, pleacă la Paris unde, în 1902, îşi ia doctoratul în Drept. Tot la Paris, primeşte iniţierea în francmasonerie. După ce se întoarce în ţară, lucrează pentru scurtă vreme ca ajutor de judecător la Tribunalul din Râmnicu Vâlcea: ca discipol al lui Spiru Haret, după trei luni, este numit de Vintilă Brătianu ca director al Casei Centrale a Băncilor Populare, care avea drept scop dezvoltarea economiei ţărăneşti. La sfârşitul lui 1907, demisionează de la conducerea Casei, se înscrie în PNL şi candidează la alegerile generale: devine deputat la vârsta de 28 de ani. În paralel, este director la ziarul liberal ”Viitorul”. La 31 de ani,