Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tuberculoza, o bombă cu ceas care costă Europa miliarde de euro pe an

Publicat in GAZETA de SUD, luni 19 august 2013 ·

Europa se confruntă cu o creştere de miliarde de euro a costurilor pentru a ţine sub control tuberculoza, în condiţiile în care se răspândesc forme rezistente la medicamente ale acestei boli, relevă un studiu de pionierat, citat de Reuters.Considerată adesea o boală a trecutului sau una restrânsă la comunităţile marginalizate, tuberculoza implică anual costuri directe de peste 500 de milioane de euro pe regiune şi alte 5,3 miliarde de euro pierderi de productivitate. Studiul, realizat de economişti din domeniul sănătăţii din Germania, evocă, de asemenea, povara economică a tuberculozei, care depăşeşte cu mult costurile probabile ale investiţiilor în cercetarea extrem de necesară pentru a dezvolta mai multe medicamente şi vaccinuri eficiente - lucru care, spun autorii, guvernele şi industria medicamentelor trebuie să-l facă urgent. Potrivit profesorului Roland Diel de la Spitalul Universitar Schleswig-Holstein din Kiel, care a condus studiul, se ştie că producerea medicamentelor şi vaccinurilor este foarte scumpă, dar dacă se iau în considerare costurile bolii, atunci aceasta se justifică. Apariţia tulpinilor care nu pot fi tratate chiar cu cel mai puternic medicament a transformat TBC-ul într-una dintre cele mai presante probleme de sănătate din lume.

Tuberculoza a infectat 8,7 milioane de oameni din întreaga lume în 2011 şi a ucis 1,4 milioane

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii (OMS), tuberculoza a infectat 8,7 milioane de oameni din întreaga lume în 2011 şi a ucis 1,4 milioane. Nu mai puţin de două milioane de persoane pot avea tulpinile rezistente la medicamente până în 2015, afirmă organizaţia cu sediul la Geneva.

Chiar şi tratarea tuberculozei tipice este un proces de lungă durată. Pacienţii trebuie să ia un cocteil de antibiotice timp de şase luni şi mulţi nu reuşesc să finalizeze tratamentul. Acest fapt, alături de ut

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum 58 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 5 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum 39 minute
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum o ora
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 3 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Dominic Fritz: Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire

BusinessMagazin acum 30 minute
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a transmis, după consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său nu va susţine un guvern care evită reformele esenţiale şi transferă impactul crizei economice asupra sectorului privat.

Untold, primul festival din Europa care va avea o lojă senzorială pentru copiii și tinerii cu tulburări de neurodezvoltare

Ziua Constanta acum 7 ore
UNTOLD aduce o nouă premieră în lumea festivalurilor și vine în sprijinul copiilor și tinerilor cu tulburări de neurodezvoltare prin crearea unei loje senzoriale în cadrul Cluj Arena, un spațiu de siguranță pentru cei care vor participa la festival.

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Premierul interimar merge duminică în zonele afectate de inundații: Suntem alături de oameni

Mediafax acum 2 ore
„Suntem alături de oameni și, încă din primele ore, forțele de intervenție au acționat pentru protejarea vieții cetățenilor, a bunurilor și limitarea pagubelor în comunitățile afectate de inundații. La nivelul Guvernului vom mobiliza în continuare r

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°