Presa franceză scrie, duminică, despre decesul "regelui" autoproclamat al romilor, românul Florin Cioabă, într-un spital din Turcia în urma unui infarct, preluând o ştire AFP, scrie Mediafax.
Ştirea AFP, publicată duminică după-amiază, a fost preluată rapid de mai multe ziare importante din Franţa, între care Liberation, Le Point sau Le Figaro, precum şi de televiziunea France24 şi de site-ul belgian sudinfo.be.
Cioabă, în vârstă de 58 de ani, a fost internat în stare gravă, marţi, într-un spital din Antalya, în sudul Turciei, unde îşi petrecea vacanţa.
Fiul lui Ion Cioabă, liderul respectat al romilor care a supravieţuit deportării în Transnistria în timpul regimului mareşalului Ion Antonescu, Florin Cioabă s-a autoproclamat "regele ţiganilor din lumea întreagă" în 1997.
El însuşi căsătorit la vârsta de 14 ani, Cioabă a generat un val de nemulţumiri în 2003 când a organizat nunta fiicei sale în vârstă de 12 ani cu un tânăr rom cu trei ani mai mare decât ea.
În faţa criticilor, el a promis să militeze împotriva căsătoriei romilor din adolescenţă, chiar copilărie, o tradiţie foarte răspândită în cadrul acestei minorităţi.
Cioabă a încurajat familiile rome să rupă cercul vicios al sărăciei trimiţându-şi copiii la şcoală, în timp ce nivelul de şcolarizare în rândul acestei minorităţi este inferior mediei naţionale.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.
Citeşte mai multe despre: florin cioaba presa franceza decesul regelui cioaba cioaba a murit cioaba mort moarte cioaba cioaba regele romilor
Presa franceză scrie, dumin