Florenţa este capitala regiunii italiene Toscana şi a provinciei Florenţa şi este un oraş apreciat la nivel internaţional pentru numeroasele opere de artă şi de arhitectură renascentistă pe care le are.
Oraşul se află pe râul Arno şi este cunoscut pentru istoria şi importanţa sa în Evul Mediu şi în timpul Renaşterii, oraşul fiind considerat locul de origine al Renaşterii italiene. Pentru mult timp, Florenţa s-a aflat sub conducerea de facto a renumitei familii Medici, iar din 1865 până în 1870 oraşul a fost capitala Regatului Italiei.
Centrul istoric al Florenţei atrage anual milioane de turişti şi a fost declarat Patrimoniu mondial de către UNESCO, în anul 1982. Florenţa este considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, iar arta, moşternirea istorică şi culturală îşi păstrează şi astăzi impactul major în lume.
Domul Santa Maria del Fiore domină peisajul din Florenţa
Dominând peisajul din Florenţa, Santa Maria del Fiore este o catedrală adesea numită şi Domul (Duomo). Cunoscută astăzi ca fiind cea mai mare construcţie cu dom, această catedrală regală datează de peste 600 de ani şi are o arhitectură aparte, scrie infoturism.ro. Începând cu faţada gotică din marmură roşie, verde şi albă şi terminând cu interiorul din vitralii, mozaicuri, fresce şi statui din bronz, acest complex include şi structuri ale clopotniţei lui Giotto şi Baptisery.
O plimbare până în vârf va recompensa turiştii cu o privelişte incredibilă asupra Florenţei şi a împrejurimilor.
Ponte Vecchio este unul dintre cele mai fotografiate poduri
Se întinde peste râul Arno şi este unul dintre cele mai fotografiate poduri din Florenţa. Remarcat pentru cele trei arcuri segmentate, podul a fost construit de către etrusci şi reconstruit în secolul al XIV-lea.
Caracteristica cea mai izbitoare a sa este linia de magazine