La două luni după ce au fost implicaţi într-un scandal monstru, Alexandra Stan şi fostul ei impresar, Marcel Prodan, par că şi-au propus să uite incidentul. Artista, care s-a ales, în urma bătăii primite de la Marcel, cu zile bune de spitalizare, şi-a lansat un nou single, în timp ce Prodan se ocupă îndeaproape de fiul său, Eduard Ştefan (4 ani), dar şi de fosta soţie.
La jumătatea lunii iunie, imaginile cu Alexandra Stan plină de vânătăi au şocat întreaga ţară. Când toţi fanii solistei se aşteptau ca Marcel să plătească pentru gravele fapte, iată că solista a renunţat să depună plângere la Poliţie pentru violenţă fizică şi verbală.
Pentru că stă lamentabil la capitolul imagine, după acea ispravă care i-a adus mii de critici, Marcel îşi adună acum energia de a merge mai departe din sânul familiei pe care o părăsise în urmă cu doi ani.
Weekendul trecut, fotoreporterii ziarului Libertatea l-au surprins pe Prodan în timp ce se plimba împreună cu fosta lui nevastă, Adina, cu fiul lor, dar şi cu o prietenă, pe aleile rezervaţiei naturale din cadrul Delfinariului Constanţa.
Băieţelul a fost alintat de părinţii săi, iar vestitul lui tată i-a sărit micuţului în ajutor atunci când acesta şi-a dorit o plimbare pe ponei.
Marcel Prodan a băgat-o în spital pe Alexandra Stan