SCM Petrotub Roman a încheiat la egalitate, 3-3 (3-0), jocul de verificare susţinut cu Aerostar Bacău, colegă de serie în Liga a treia.
După eşecul de marţi, din Cupă, 0-2 pe teren propriu cu CS Kosarom Paşcani, SCM Petrotub Roman a susţinut, vineri seară, un joc amical cu Aerostar Bacău, colegă de serie în Liga a treia, cu care a încheiat la egalitate, 3-3, după ce a condus cu 3-0 la pauză.
SCM Petrotub Roman, echipă al cărei antrenor este Valentin Avădanei, a început foarte bine şi în minutul zece conducea cu 2-0. Scorul a fost deschis de Mădălin Popa, după o acţiune colectivă, printr-un şut de la marginea careului. Câteva minute mai târziu, vârful Harbuzaru a majorat scorul printr-un şut imparabil, la vinclu. Tot Harbuzaru a scos şi un penalty, transformat de Sofronie.
“Debutul meciului ne-a fost favorabil şi, apoi, în general, am controlat partida. S-au simţit schimbările făcute la pauză şi pe parcursul meciului. S-a văzut diferenţa clară între, să zicem, primii unsprezece şi ceilalţi, mai relaxaţi, mai puţin stăpâni pe situaţie. Totuşi, când am început să primim goluri, mai rămăseseră jumătate din cei de la început. Din nefericire, avem şi necazuri în ce priveşte starea de sănătate a doi dintre jucători. Damian s-a accidentat în minutul 30, fractură de metatarsiene, este în ghips acum. Va lipsi minimum o lună. Ghidarcia s-a acidentat şi el la muşchii inghinali. Altfel, deşi rezultatele şi prestaţiile din ultima perioadă nu sunt mulţumitoare, eu sper ca jucătorii să se pregătească mai bine, să se concentreze mai mult, să fie încrezători şi nu cu nasul pe sus, să nu-şi mai dea cu părerea despre colegi. De multe ori rămân blocat când îi văd cum se ceartă, în timp ce jocul este în desfăşurare. Trebuie şi linişte, asta le spun. În continuare, ne vom axa pe o pregătire care să ne aducă la nivelul dorit la începutul campionatului”, a declarat Valent