Cruzi şi însetaţi de sânge, strigoii sau moroii, cum mai sunt numiţi, reprezintă cele mai terifiante creaturi din folclorul românesc. Fraţi buni cu strigele şi un fel de veri de-al doilea cu vampirii, strigoii nu sug însă sângele, ci vlaga din om, luându-i cu ei pe nesimţite, pe tărâmul celălalt, pe cei pe care li s-a pus pata. Noi însă ne-am făcut curaj şi am purces să ne întâlnim cu un strigoi. La drept vorbind, n-am riscat prea tare, ori poate cel mult am riscat să murim de râs, fiindcă personajul cu care am stat de vorbă poate candida cu succes la titlul de „cel mai hazliu strigoi din lume“.

Iarna-i tot ca vara

Îl cheamă Viorel şi a ales să-şi trăiască nemurirea nu în cine ştie ce cavou sau castel somptuos, ci într-o locaţie mult mai modestă, în comuna ialomiţeană Cosâmbeşti – ce vreţi, criza imobiliară ne-a lovit pe toţi, vii sau morţi deopotrivă! Spre deosebire de ruda lui îndepărtată, contele Dracula, Viorel n-are titlu nobiliar, nici trăsuri cu cai negri ca smoala, nici valeţi pomădaţi ca la Pompe Funebre, dar se descurcă şi el cum poate. Fiind un strigoi care se respectă, doarme într-un sicriu, iar acest amănunt, care-i determină pe consătenii lui să-şi facă cruci peste cruci şi să-şi scuipe în sân, nu-l deranjează cu absolut nimic, ba dimpotrivă. De fapt, când i-am vizitat „cripta“ – un şopron din lemn, foarte rustic – în care îşi face siesta, mai că ne-a venit şi nouă să ne întindem în sicriul lui, suspendat cu lanţuri groase, atât de răcoare şi de bine era acolo! Tolănit în sicriu mai confortabil decât Măruţă pe canapea, strigoiul Viorel ne-a dezvăluit că se simte excelent şi că nimic nu poate tulbura liniştea existenţei sale de la graniţa dintre lumi. „Iarna tot aici dormiţi?“, l-am întrebat. „Normal, uite, îmi pun alea două plăpumi, mă învelesc bine şi mă culc!“ „Şi nu vă e frig?“ Viorel mă priveşte cu un surâs superior: „Dom’le, sunt st