Premierul Victor Ponta a declarat că îl va informa, luni, în scris, pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".
Prim-ministrul a arătat, duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că preşedintele a primit o cerere de retragere a acestei decoraţii şi că îi va transmite la rândul său o scrisoare preşedintelui arătându-şi disponibilitatea de a contrasemna decretul prezidenţial de retragere.
"Am mai contrasemnat decrete de retragere a unor decoraţii şi îl asigur că voi contrasemna şi pentru retragerea decoraţiei domnului Tokes", a spus Ponta.
Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut, vineri, retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României". Într-o rezoluţie adoptată vineri, la finalul lucrărilor celei de a XI-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvoru, participanţii din ţară şi reprezentanţii comunităţilor româneşti care trăiesc în afara frontierelor României au solicitat, printre altele, ca "extremiştilor" maghiari care "luptă prin toate mijloacele" împotriva ţării şi a românilor să le fie retrase distrincţiile care le-au fost acordate de statul român.
"Cerem ca extremiştilor maghiari din România, cărora li s-au acordat distincţii ale statului român, să le fie retrase aceste distincţii. Şi aici facem o referire directă la Laszlo Tokes. Nu este posibil ca acest extremist maghiar, care luptă prin toate mijloacele împotriva României şi românilor, să fie decorat cu Steaua României. Această distincţie trebuie să-i fie retrasă şi facem apel la Administraţia Prezidenţială, în numele tuturor participanţilor la Universitatea de Vară de la Izv