Devenită celebră după ce localnicii din Pericei au împletit o cunună cu care au intrat în Cartea Recordurilor, ceapa de Pericei a făcut acum înconjurul Europei, ajungând la Bruxelles, dar şi la câteva ambasade.
Ideea de a duce leguma din comuna situată în apropiere de oraşul Şimleu Silvaniei prin Europa nu a fost una întâmplătoare, pentru că autorităţile comunei Pericei şi-au dat seama că numai printr-o promovare intensă vor putea deveni cunoscuţi şi îşi vor putea vinde ceapa şi altundeva decât la marginea drumurilor sau în piaţa din Şimleu. Aşa că ceapa de Pericei a ajuns la Bruxelles, unde a fost analizată pe toate părţile şi chiar gustată, iar apoi s-a întors şi a făcut mici escapade prin diferite ambasade, tot în acelaşi scop. Primarul comunei Pericei, Boncsidai Csaba, ne-a declarat că scopul prezentării cepei în străinătate a fost acela de a atrage potenţiali investitori sau chiar cumpărători interesaţi de leguma sălăjeană, atât de apreciată pentru gustul unic.
Cunoscută, dar ...atât
Din păcate, în pofida promovării intense, ceapa de Pericei a rămas o legumă ca oricare alta, vândută, din păcate, în cea mai mare parte de cultivatori pe marginea drumului, la poartă sau, în cel mai bun caz, în pieţe şi târguri. Oficialii Direcţiei Agricole Sălaj au spus în mai multe rânduri că oportună ar fi construcţia unor depozite de legume în care să fie adunată recolta de ceapă, cartofi etc, produse ce ar putea fi preluate apoi, în baza unor contracte, chiar şi de magazinele mari. Acest lucru nu se întâmplă deocamdată pentru simplul fapt că localnicii din Pericei nu produc atât cât ar fi nevoie în marile centre comerciale, iar preţul nici nu este întotdeauna cel potrivit în schimbul muncii depuse de legumicultori. Aşa se face că ceapa este vândută pe unde se poate, chiar dacă a făcut înconjurul Europei şi adună, anual, sute de curioşi să-i vadă mon