Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a împuşcat soţia, apoi s-a sinucis

Publicat in GAZETA de SUD, luni 19 august 2013 ·

Viaţa a doi fraţi minori de 6 şi 12 ani, din zona Ponoarele, satul Deleni, judeţul Mehedinţi, s-a schimbat radical în noaptea de sâmbătă spre duminică. Tatăl lor, după ce a golit mai multe sticle cu bere, a hotărât să le împuşte mama, după care si-a tras un glonţ în cap.

Orbit de gelozie, dar şi din cauza sărăciei, bărbatul de numai 33 de ani a tras un foc de armă, de care femeia a reuşit să se ferească, fugind spre poartă, dar cel de-al doilea glonţ a nimerit-o în piept.

„A tras de două ori în ea. O dată nu a nimerit-o, dar a doua oară, când a vrut să fugă din curte, a omorât-o. S-au certat vreo două zile, pentru că el intenţiona să vândă tot şi să se mute la Timişoara, iar ea nu era de acord şi zicea că acolo nu au din ce trăi. Aici lucrau la câmp, aveau grădină. Nu este prima dată când o bate, a ameninţat-o de mai multe ori că o omoară. Cred că s-a îmbătat din nou, a pus mâna pe armă, avea o armă făcută de cineva, şi a tras în ea“, a povestit cumnata femeii.

Speriat de fapta sa, bărbatul s-a împuşcat cu arma artizanală deţinută ilegal în cap.

„Nu ştiu ce o fi fost în mintea lui, nu s-a gândit la copii, nu s-a mai gândit la nimic. Aşa făcea mereu când bea, nu asculta pe nimeni. De multe ori ne-a ameninţat şi pe noi că ne omoară dacă ne mai băgăm. Au rămas copiii ăştia pe drumuri. O să aibă bunicii grijă de ei, dar nu e totuna“, a mai spus mătuşa celor mici.

Rudele susţin că bărbatul avea arma de mai mult timp, o procurase de la nişte prieteni dintr-un sat vecin, însă o ţinea ascunsă şi le-a interzis să spună poliţiei de existenţa acesteia.

Medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi nu au mai putut face nimic.

„Cei doi soţi au decedat imediat din cauza împuşcăturilor. Nu s-a mai putut face nimic. La sosirea noastră erau morţi“, a declarat Eleodor Mihuţ, medic primar în cadrul SJA Mehedinţi.

Poliţia şi p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea s-a retras de la Roland Garros. Premiile totale din competiție se ridică la peste 26.000.000 de dolari

Mediafax acum 13 minute
Sorana Cîrstea, campioana probei de dublu de la WTA 1.000 Madrid, a acuzat probleme medicale, care au împiedicat-o să participe la turneul de la Roma, potrivit ProSport. Sorana Cirstea a debutat la Roland Garros în 2008, unde s-a oprit în turul secu

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 3 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 3 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false

HotNews acum o ora
Femeia a aterizat duminică dimineață pe Aeroportul ”Henri Coandă”, cu o cursă aeriană de la New York. Ea a încercat să intre ilegal în ţară cu trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, a transmis Poliţia de Frontieră, citată de News.ro. Potri

Video Elicopterul lui Putin ar fi fost atacat cu drone în timpul vizitei din regiunea Kursk. Incidentul, relatat presa de propagandă rusă

Adevarul acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a zburat în regiunea Kursk, în cadrul unei vizite pe front, în 20 mai. Atunci elicopterul care îl transporta pe liderul de la Kremlin s-ar fi aflat în centrul unui atac cu drone necunoscute. Armata ucraineană nu a com

Rusia și Ucraina finalizează cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Mediafax acum 51 minute
Operațiunea de eliberare a prizonierilor s-a desfășurat în trei etape, de vineri până duminică, și a inclus în total 2.000 de persoane, 1.000 de fiecare parte, dintre care 120 civili. Duminică, 303 prizonieri ucraineni și 303 ruși au fost schimbați

OFICIAL Au bătut palma! Xabi Alonso este noul antrenor al lui Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Real Madrid a anunțat duminică la prânz numirea lui Xabi Alonso (43 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei de pe Santiago Bernabeu. - comunicat Real Madrid

Comitet ministerial pentru situaţii de urgenţă convocat din vremii severe

Ziarul Financiar acum 58 minute
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet a convocat, diminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Şedinţa extraordinară a CMSU a fost org

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni - „Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care trăiesc peste hotare”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a transmis un mesaj către „toți cei care trăiesc peste hotare”, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Iată ce spune acesta: „Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care trăiesc peste ho

Elon Musk promite să acorde prioritate afacerilor, după noua defecțiune a platformei X

Mediafax acum 51 minute
Pe lângă conducerea rețelei de socializare X, a xAI (care dezvoltă Grok, chatbotul său de inteligență artificială), a producătorului de mașini electrice Tesla și a constructorului de rachete SpaceX, Elon Musk este implicat activ în guvernul lui Dona

Vremea

București
acum

16°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/17°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

8°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

8°/17°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°