Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape toată conducerea PDL, în frunte cu Vasile Blaga, venită la Oradea să îmbărbăteze militanţii (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, duminică 18 august 2013 ·

Toată floarea cea vestită a Biroului Naţional Permanent al PDL a descins duminică la şedinţa Consiliului Judeţean de Coordonare a PDL Bihor, desfăşurată în sala mare a Prefecturii, unde circa 300 de activişti s-au călcat în picioare pentru a-i asculta, aproape trei ore, pe preşedintele Vasile Blaga, secretarul general Gheorghe Fluture, prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, eurodeputatul Traian Răzvan Ungureanu, fosta consilieră pe probleme economice a lui Emil Boc, Andreea Paul Vass, fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu, fostul ministru de Interne Traian Igaş, fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, primarul de Alba Iulia, Mircea Hava şi alţii.

Printre norocoşii care au găsit locuri pe scaune s-au numărat deputatul Liviu Laza Matiuţa, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, consilierii locali Cristian Puşcaş şi Adelina Coste, ba chiar şi fostul viceprimar şi primar interimar al Oradiei, Mihai Groza, dispărut de anul trecut într-o tăcere ce părea definitivă.

Raportul lui Ghilea

În prima parte a reuniunii, preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, a prezentat un scurt raport de activitate pe primele opt luni ale acestui an şi a pomenit, totodată, câteva dintre obiectivele rămase de îndeplinit până la finele anului. Printre acestea: demersuri pentru găsirea unui nou sediu pentru partid (cel din Parcul Traian fiind revendicat integral, iar în parte deja restituit familiei foştilor proprietari), refacerea organizaţiilor de bază ale partidului (PDL Bihor având în prezent doar 305 organizaţii de secţii de votare, deşi ar trebui să aibă 651), reorganizarea Biroului Permanent Judeţean, care şi-a luat în serios rolul de a face opoziţie în plan local, având 19 reuniuni şi adoptând 20 de decizii, precum şi constiuirea unei părţi din cele opt comisii de specialitate pe domenii pe care

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 37 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°