Premierul Victor Ponta a declarat că numirile celor opt şefi ai Direcţiilor Regionale Antifraudă vor fi făcute luni, după care vor fi organizate concursuri pentru înfiinţarea acestor structuri regionale. Pentru regiunea Oltenia, structura a fost înfiinţată la Târgu Jiu. Ponta a explicat că Direcţiile Antifraudă au sediile în localităţile cu vulnerabilităţi. Direcţiile antifraudă vor prelua o parte din angajaţii de la Garda Financiară.
Victor Ponta a apreciat că Direcţiile Regionale Antifraudă vor fi funcţionale cât mai repede şi că "sunt în line dreaptă", adăugând că regionalizarea ANAF este un prim test privind capacitatea administrativă la nivel de regiune. "Cred că numirile le fac luni, după care ei organizează concursurile", a spus Ponta într-o conferinţă de presă.
"Direcţia Antifraudă este o idee de reformă a administraţiei fiscale pe care n-a realizat-o nimeni în ultimii 20 de ani. Unul dintre jurnalişti pe bună dreptate spunea că e un fel de DNA al Finanţelor. Da, pentru că Direcţia Antifraudă va fi complet independentă şi politic, şi administrativ. Răspunde în faţa mea ca prim-ministru. Are răspunderi şi colaborare legală şi directă cu Parchetul şi cu serviciile de informaţii, care au atribuţii în combaterea evaziunii fiscale şi contrabandei", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat că numirile celor opt şefi ai Direcţiilor Regionale Antifraudă vor fi făcute luni, după care vor fi organizate concursuri pentru înfiinţarea acestor structuri regionale. Pentru regiunea Oltenia, structura a fost înfiinţată la Târgu Jiu. Ponta a explicat că Direcţiile Antifraudă au sediile în localităţile cu vulnerabilităţi. Direcţiile antifraudă vor prelua o parte din angajaţii de la Garda Financiară.
Victor Ponta a apreciat că Direcţiile Regionale Antifraudă vor fi funcţionale cât mai repede şi că "sunt în line dreaptă", adăugând că regionalizarea