Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pionierii muzicii ambientale din România, Thy Veils, au videoclip live. Află ce pregătesc

Publicat in Press Alert, luni 19 august 2013 ·

Trupa timişoreană Thy Veils a lansat recent un videoclip live al piesei “Embrace”, filmat în cadrul concertului susţinut în clubul Daos şi se pregăteşte de un nou material de studio.

Faţă de versiunea de album a piesei Embrace, noua variantă prezintă un aranjament nou, îmbunătăţit de prezenţa vocii (Manuela Marchiş), alături de trompetă (Petre Ionuţescu), chitară (Vlad Sturdza) şi tobe (Radu Pieloiu). Piesa “Embrace” în versiune live poate fi descărcată gratuit de pe situl http://thyveils.bandcamp.com. În prezent Thy Veils se pregăteşte de lansarea noului material de studio, noile piese fiind programate să apară în două părţi, în luna octombrie a acestui an şi în prima lună a anului viitor. Albumul, surprinde evoluţia trupei Thy Veils spre o formulă complexă, care cuprinde în abundenţă voci, instrumente de suflat, chitară, instrumente tradiţionale cu corzi, tobe, percuţii şi ritmuri electronice. Albumul este înregistrat în studiourile DStudioPro şi Consonance Studio din Timişoara.

Thy Veils este un proiect ce a devenit nume, un concept ajuns stil, o meditaţie minimalistă şi complexă. Născută din realitatea finalului de mileniu trecut, crescută cu mijloace de expresie şi comunicare digitale, arta Thy Veils vorbeşte, printr-o viziune închegată, despre explorare, despre experiment, despre căutare, adică despre sfera nedefinitului, a mişcării, a cuantelor. Fondat ca proiect de studio în 1995 de către Daniel Dorobanţu, Thy Veils devine nume pionier în muzica de ambient din România. Până în 2008, sunt produse 4 albume de studio, un disc DVD cu eseuri video-ambient non-narative, colaborări cu alţi artişti, precum şi muzică pentru film. Peste doi ani, melomanii au avut parte de un nou album, îmbibat de spiritul nipon, trădând grija pentru detaliu, rafinarea inspiraţiei şi-un tuseu lesne explicabil prin experienţele avute de Daniel cu un an înainte, la Ky

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 21 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 50 minute
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Sindicaliştii din Sănătate şi Educaţie protestează la Palatul Parlamentului faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern

Mediafax acum o ora
Zeci de autocare cu sindicaliști din toate colțurile țării au ajuns la București pentru protestul anunțat la palatul Parlamentului-Intrarea Izvor de mai multe federații sindicale. Sunt angajați din mai multe domenii de activitate, în special din Săn

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 33 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°