Producătorii susţin că preţul grâului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, asta și pentru că cei care îl cumpără direct de la sursă s-ar fi înțeles să plafoneze prețul, iar mai departe vând cerealele sau produsele din cereale cu un supraados comercial.
Ministrul Agriculturii spune că instituția pe care o conduce va face un raport pe tot lanțul de producție al cerealelor. Măsura vine după ce mai mulți producători agricoli au reclamat faptul că prețul cerut de comercianții de cereale este mai mic decât costul de producție al grânelor.
De exemplu, în Banat o tonă de grâu se vinde cu 139 de euro, cu 23 de euro mai puțin decât în 2011, un an record pentru agricultura româneasca. În prezent, avem depozite de cereale în care pot fi păstrate circa 17,5 milioane de tone de grâu, porumb sau floarea-soarelui. Majoritatea aparțin, însă, marilor comercianți, care pot depozita aproximativ 12 milioane de tone. Pentru că au cantități atât de mari de cereale, ei ar putea influența astfel și prețul de vânzare al produselor, spun fermierii.
Comercianţii, la randul lor, susțin că prețul ridicat al produselor finite se datorează costurilor mari cu utilitățile. Agricultorii au obținut, anul acesta, cea mai mare recoltă de grâu din ultimii opt ani - 7,4 milioane de tone.
Producătorii susţin că preţul grâului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, asta și pentru că cei care îl cumpără direct de la sursă s-ar fi înțeles să plafoneze prețul, iar mai departe vând cerealele sau produsele din cereale cu un supraados comercial.
Ministrul Agriculturii spune că instituția pe care o conduce va face un raport pe tot lanțul de producție al cerealelor. Măsura vine după ce mai mulți producători agricoli au reclamat faptul că prețul cerut de comercianții de cereale este mai mic decât costul de producție al grânelor.
De exemplu, în Banat o