Neantul conţine dorinţă. Setea de a fi. Dorinţa e atât de acută, încât picăturile sunt capabile să străbată întreg universul pentru a se întâlni.

Hotelul era imens şi holurile dădeau unul în altul. Coboram şi urcam mereu scări, în timp ce rătăceam, mi-am amintit: „Sufletul se desparte de trup într-o linişte desăvârşită."

Înainte de a mă trezi din somn, mi se relevase marea conştiinţă universală.

Am contemplat-o cu ochii pe jumătate închişi: din ea se desprindeau mici bucăţele de moloz: conştiinţele individuale. Mici picături de neant care în momentul gestaţiei (sau poate cu mult timp înainte), pătrund în organism. Din contopirea acestor două picături, supuse legii hazardului, iau naştere fiinţele şi lucrurile. Mi-am zis: ”Neantul conţine dorinţă. Setea de a fi. Dorinţa e atât de acută, încât picăturile sunt capabile să străbată întreg universul pentru a se întâlni.” ”Acesta să fie oare păcatul primordial?”, m-am întrebat, în timp ce coboram din pat. ”Voinţa şi dorinţa se uzează în timp. Se degradează. Atunci în locul dorinţei de a fi, apare dorinţa de repaos. Setea de repaos. Atunci golul existent se prăbuşeşte în golul inexistent. Are loc şi aici, adică acolo, o germinaţie. O germinaţie inversă primeia. Moartea naşte o nouă viaţă şi o nouă moarte. Ciclul se repetă. Dinspre minus infinit spre zero şi apoi dinspre zero spre plus infinit. Şi viceversa. În momentul despărţirii de trup, bucăţica de neant, suma celor două neanturi ce s-au întâlnit, spiritul, conştiinţa individuală, se înalţă spre cea universală. Misiunea a fost îndeplinită. Urmează o nouă misiune. Ce ne-a fost dat să trăim, am trăit. Ce nu, nu. Ce ne-a fost dat să aflăm, am aflat. Ce nu, nu. A fost suficient? După aceste experienţe, revenim de unde am plecat. Pentru a reîntregi ce? Golul. Care gol? Golul universal?”, repetam toate acestea în gând, în timp ce apăsam automat pe butonul l