Evenimentele din Egipt pun in lumina nu doar impasul total in care Occidentul a reusit sa se plaseze fata de evolutiile din lumea araba, dar si riscul iminent ca politicile occidentale sa provoace o ruptura definitiva, atat cu "strada araba", cat si cu elitele arabe si musulmane.
In 2011, la inceputul "revolutiilor" arabe, Occidentul a salutat imediat, oportunist, "democratia" si "popoarele iubitoare de libertate". Lideri arabi care-si asumasera riscuri pentru a sprijini interesele occidentale, in contra unor opinii publice virulent anti-occidentale, au fost trecuti in pasivitate, unul dupa altul.
S-a intamplat in Tunisia, Egipt, Yemen si s-ar fi intamplat si in Bahrein daca Arabia Saudita n-ar fi intervenit militar. Occidentul s-a repliat, versatil, pe retorica "libertatii" si "alegerilor libere", ignorand doua adevaruri fundamentale.
Primul - in lumea musulmana "libertatea" nu are acelasi inteles ca in Occident. Este o mare greseala a crede ca furia arabilor fata de regimuri laice dictatoriale, coruptie, inegalitati sociale si lipsa de oportunitati presupune ca acestia sunt gata sa accepte "libertatea" asa cum este ea azi definita si promovata de elitele occidentale.
Al doilea - singure "alegerile libere" nu fac o democratie. Europa a avut nevoie de sute de ani de incercari, deseori violente, pentru a pune la punct actuala masinarie politica democratica. Cu toate acestea, arabilor li se cere azi sa faca alegeri libere si sa intre rapid in Nirvana democratiei, in 2-3 ani.
Pentru ca alegerile libere sa aiba o sansa de a rezolva ceva, trebuie ca alegatorii sa aiba minima instruire pentru a intelege ce aleg. Dar nici asta nu ajunge. Mai este nevoie de instrumente politice care sa-i impiedice pe invingatorii la urne sa faca ce vor pentru ca sunt majoritari. Indeplineste Egiptul vreunul dintre aceste criterii? @N_
