Mulţi, în general persoanele de vârsta a treia, au ajuns să-l regrete pe Ceauşescu. Au termen de comparaţie şi îşi aduc aminte cu plăcere de vremurile bune, anii 70, când au reuşit să realizeze multe, bunuri pe care le au şi astăzi. O stimabilă doamnă a povestit cu regret despre vremurile de mult apuse pe care le-a trăit în vremea lui Ceaşcă. Atunci a terminat şcoala şi imediat după absolvirea facultăţii a primit repartiţie. Era ingineră la o renumită fabrică din Zalău, fabrică care astăzi de abia mai funcţionează. Pe vremea lui Ceaşcă stătea în chirie, iar din leafa pe care o câştiga lunar îşi permitea un trai decent, ceea ce astăzi recunoaşte că nu mai poate dintr-o pensie de 700 de lei . Povestea de statul “ăsta român”, că, atunci pe vremea răposatului, oricât de rău a fost, nimeni n-a murit de foame şi toţi au primit o pâine. “Ştiţi şi statul asta, pe vremea lui Ceauşescu, a dat o pâine tuturor. În schimb, ca şi acum, cozonac şi-a făcut fiecare cum a putut”. Pe vremea lui Ceauşescu, taxele şi impozitele n-au crescut, salariile erau sigure, viitorul tinerilor era asigurat. Tot pe vremea lui, totul se acorda la raţie, inclusiv mersul cu autoturismul. Duminica cu număr par şi duminica cu număr impar. Pâinea, laptele, uleiul, untul şi făina, toate le achiziţiona bietul român odată pe lună pe bază de cartelă. Bancnota de culoare albastră, cu “Bălcescu”, suta de lei, ajungea de traiul unei persoane şi o lună întreagă, în situaţia în care omul era chivernisit.

Dimineaţa, la magazinele din cartierele oricărui oraş, cunoscuta alimentară, erau cozi imense la lapte. Venea maşina cu lapte, iaurt şi sana, iar cetăţenii stăteau la rând. Era o bucurie când laptele ajugea la toţi. La fel era şi cu produsele din carne, în jurul măcelăriilor sau a magazinelor alimentare fiind cozi lungi, interminabile. Mulţi erau încântaţi când reuşeau să-şi cumpere un os din care să pr