Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi. Deputatul liberal propus ca ministru al Transporturilor este suspectat de trafic de influenţă.
DNA a cerut luni procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi. Acesta este bănuit de trafic de influenţă în primul său mandat de ministru al Transporturilor.
Concret, Ovidiu Silaghi l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Nelu Iordache. Potrivit procurorilor, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins anul trecut lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Iordache derularea contractelor pe care Romstrade le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.
Ovidiu Silaghi ar fi primit de la Iordache 200 de mii de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR, în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte, potrivit DNA.
Ovidiu Silaghi este propunerea USL pentru postul de ministru al Transporturilor, după demisia liberalului Relu Fenechiu, condamnat recent la închisoare.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi. Deputatul liberal propus ca ministru al Transporturilor este suspectat de trafic de influenţă.
DNA a cerut luni procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împo