Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că reprezentanții USL sunt dispuși să aibă discuţii cu PDL pe teme economice.
Premierul a precizat că USL “înţelege şi încurajează existenţa unei opoziţii active” şi că aşteaptă soluţii din partea acesteia.
“Am constatat că şi PDL a formulat nişte propuneri pe zona economică. Nu pretindem că guvernul actual ştie tot şi suntem deschişi la propuneri“,
a declarat premierul Victor Ponta în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susținut-o la sediul USL.
“Am luat act de propunerile cu privire la reducerea cotei unice, reducerea contribuţiei de asigurări sociale şi creşterea salariului minim de 1.000 de ron. Sunt propuneri pe care nu le respingem din principiu, suntem dispuşi să discutăm”,
a mai declarat premierul.
“Ne dorim foarte mult ca modelul din ultimii ani promovat de Traian Băsescu, de distrugere a adversarilor, de calomniere, să ţină de un regim politic care în curând îşi va înceta existenţa“,
a declarat Victor Ponta.
Victor Ponta a oferit detalii și cu privire la situaţia absorbţiei fondurilor europene .
“De la 7 mai 2012 până în prezent, gradul de absorbţie a fondurilor europene, bani primiţi efectiv de la Comisia Europeană, a ajuns de la 7% la 21%, aşadar s-a triplat într-un an de zile. Doar în luna iulie 2013, în trezoreria statului au intrat 731 de milioane de euro, cam câţi bani au intrat în trei ani de guvernare Boc“,
a declarat şeful Guvernului.
Premierul Victor Ponta a informat cu acest prilej și că Ovidiu Silaghi, cel care fusese nominalizat din partea PNL pentru Ministerul Transporturilor, şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru.
Ponta a precizat și că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.
Sursa info: www.rtv.net
Su