Cătălina Mustaţă crede că miracol este atunci când să-i faci pe oameni să vibreze la unison, iar cei care practică meseria de actori sunt privilegiați, pentru că-și pot permite să evadeze două ore într-o altă existență. Ea mărturiseşte că şi-a dorit să fie actriţă dintodeauna, iar cel care a motivat-o cel mai tare a fost tătăl său, pentru care a şi păstrat numele "Mustaţă" ca parte a identităţii sale artistice.
"Tata era fire de artist. M-am născut chiar de ziua lui, am fost cadoul lui. Avea voce bună de tenor, sora mea îi seamănă. Dacă se năștea băiat pe sora mea ar fi chemat-o Mario, atât era de înnebunit după Mario Lanza. De la el am cultura muzicală, el m-a învățat să respir corect pe scenă, înainte să intru la teatru. El m-a ajutat să-mi impostez vocea. A terminat Seminarul Teologic, dar n-a putut face nimic, pentru că erau vremuri grele. Atunci a făcut toată viața o meserie care nu i-a făcut plăcere. Când am intrat la Teatru mi-a spus: «Răzbună-mă!» De aceea îmi păstrez numele Mustață, pentru că e al lui", a mărturist Cătălina Mustaţă, într-un interviu pentru Jurnal Spiritual.
Face teatru, a prezentat nenumărate emisiuni de televiziune, scrie, traduce, dar se implică mereu în noi proiecte pe care le consideră interesante chiar dacă asta îi mănâncă tot timpul.
"Am vreo cinci proiecte la un loc şi nu glumesc. Nu mă laud, sunt disperată! Trei proiecte în teatru şi un scenariu de film pe care l-am primit de curând. Cer ajutor prietenilor, este al doilea concediu pe care mi-l petrec în teatru. Poate are cineva vreo idee să mă invite în Tenerife, de exemplu", a mai spus Cătălina Mustaţă.
Actriţa recomandă românilor critici să se mai uite şi în ograda proprie şi să renunţe la lamentările inutile.
"Uniunea Europeană şi Globalizarea amestecă măslinul cu maşina Lexus. Nu depinde de noi unde ne naştem şi, se pare,