Ajuns la ediţia jubiliară, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2013 e încă sub semnul întrebării, deşi Autoritatea Naţională de Turism şi Consiliul Judeţean Constanţa au aprobat un buget pentru eveniment.
În urma unei şedinţe ce a avut loc între organizatorii evenimentului, s-a ajuns la concluzia că banii sunt insuficienţi pentru această ediţie. „Suntem prea săraci pentru lucruri ieftine şi nu vrem să facem lucruri de proastă calitate. Avem mulţi artişti mari în România care au debutat la Mamaia şi care ar fi meritat să fie din nou pe scena care le-a adus consacrarea. Se pare că sunt lăsaţi la o parte şi nu sunt bani pentru ei. Puteau urca pe scenă nume mari precum Corina Chiriac, Angela Similea, Loredana, Ştefan Bănică, Marcel Pavel”, a declarat, pentru „ring”, Niki Constantinescu, producător artistic al festivalului din anii trecuţi.
Mădălin Voicu: „Nu pot să aduc bani de acasă”
La începutul acestei luni susţinea că Festivalul Mamaia se va organiza totuşi. „Ediţia din acest an va avea loc între 29 şi 31 august. Nu facem preselecţie... Însă pe scenă vor evolua toţi concurenţii care au obţinut premii la Mamaia de-a lungul anilor şi vedem ce modalitate găsim pentru a da şi nişte distincţii”, declara Mădălin Voicu pentru „ring”. Acum însă, lucrurile stau altfel, el spunând că încă mai aşteaptă un răspuns. „Despre partea cu bugetul nu vă pot spune nimic. Cei de la consiliul judeţean trebuie să-mi comunice. Le-am dat un ultimatum până miercuri (mâine – n.r.). Nu pot să aduc eu bani de acasă, eu mă ocup de organizarea artistică, iar aceasta nu e o problemă pentru mine”, ne-a spus, ieri, Mădălin Voicu, preşedintele juriului.
A debutat în 1963
Festivalul Mamaia a debutat în urma unei dezbateri organizate la Consiliul Muzicii din Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă în anul 1963, când s-a hotărât o