Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat din Luduş implicat într-o crimă în Alba, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru furt şi violare de domiciliu

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

Un bărbat din Luduş, care a participat la o agresiune alături de trei fraţi ai săi în urma căreia un bătrân de 74 de ani din Alba a decedat, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare. Potra Strugurel, de 32 de ani, a recunoscut faptele şi a beneficiat, astfel, de clemenţa judecătorilor.

Sentinţa la închisoare cu suspendare a fost decisă la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce, iniţial, Tribunalul Alba l-a trimis 5 ani după gratii. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a recunoscut săvârşirea faptelor, iar instanţa de judecată a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tâlhărie în furt, el fiind judecat şi pentru violare de domiciliu. Potra Strugurel a primit 2 ani de închisoare pentru furt şi tot 2 ani pentru violare de domiciliu. Instanţa a hotărât condamnarea inculpatului la 2 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 4 ani. De asemenea, prind decizia din 13 august, Potra Strugurel a fost eliberat din arest, după şapte luni. Ultima cale de atac este recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un al doilea inculpat în dosar, Potra Trifan de 45 de ani, este condamnat în apel la 3 ani de închisoare cu executare. A recunoscut faptele, iar instanţa a schimbat şi în cazul acestuia încadrarea juridică: din lovituri cauzatoare de moarte, în furt calificat. Ceilalţi doi inculpaţi, Antonius Augustin Potra, de 33 de ani şi Gabriel Potra, de 37 de ani sunt judecaţi la Tribunal pentru omor deosebit de grav, pentru care riscă până la 25 de ani de închisoare. Victima acestora este un bătrân din satul Găbud, comuna Noşlac. Fapta a avut loc la începutul lunii ianuarie 2013.

“Din cercetări s-a stabilit faptul că, în noaptea de 06/07.01.2013, în jurul orelor 23.30, cei patru inculpaţi, după o prealabilă înţelegere, au plecat în localitatea Găbud cu intenţia de a sustrage bunuri. Ajungând în sat au pătruns fără drept în curtea i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°