Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 19 august 2013 ·

Antonescu: Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi Preşedintele PNL, Crin Antonescu, menţionează, într-un comunicat transmis luni, că dezavuează "campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi", arătând totodată că justiţia "trebuie să îşi facă datoria şi să facă lumină" în privinţa acuzaţiilor aduse vicepreşedintelui PNL.

"Partidul Naţional Liberal constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreşedinte al partidului, a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor. Apreciem această coincidenţă ca fiind cel puţin suspectă, cu atât mai mult cu cât preşedintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transportului să fie asigurat timp 45 zile, perioada maximă admisă de lege", se arată în comunicatul de presă al preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

El adaugă faptul că în declaraţia de presă transmisă de Ovidiu Silaghi cu privire la Referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta "a precizat în mod clar că nu a influenţat şi nici nu a intervenit în niciun fel în împiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele lui Nelu Iordache" şi, de asemenea, "a afirmat că nu a cerut şi nu a primit niciodată foloase necuvenite în niciun scop şi nici nu a intervenit în executarea plăţilor din contractul menţionat sau din oricare altul".

"Cu toate acestea, pentru a nu prelungi situaţia de interimat de la Ministerul Transporturilor şi pentru a nu aduce prejudicii de imagine Partidului Naţional Liberal şi Guvernului României, Ovidiu Silaghi a făcut un gest de onoare şi a decis să-şi retragă candidatura la portofoliul amintit", continuă sursa citată.

Preşedintel

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 4 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum 34 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 40 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°