Trei „curtezani“ doresc să construiască la Azuga cel mai mare baraj pe un lac de acumulare, ridicat în România după Revoluţie: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Consiliul Judeţean Prahova şi un grup de investitori din Bavaria. Primele sondaje privind utilitatea barajului în zonă, evaluat la peste 180 de milioane de euro, au fost făcute în 1984

O vizită neaşteptată, desfăşurată zilele trecute de un grup de afacerişti din landul german Bavaria, dar şi declaraţii de dată recentă, martie 2013, la Ploieşti, ale ministrului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, privind construcţia barajului din staţiunea prahoveană în viitorul apropiat, din fonduri europene, au transformat un proiect ce părea abandonat într-unul cu mulţi „peţitori“.

Discuţiile pe marginea utilităţii proiectului, care ar asigura alimentarea cu apă a localităţilor din aval de Azuga – Sinaia, Comarnic, Breaza, Cornu, de pe Valea Prahovei, sunt foarte vechi. Primele sondaje printre locuitorii oraşului au fost demarate în 1984, iar proiectul barajului de acumulare, ulterior abandonat, datează din 1986.

Periodic, proiectul barajului a fost „reînviat“, respins şi dorit de autorităţi sau de oamenii din Azuga. Ultimele discuţii aprinse între autorităţile locale şi cele centrale datează din 2007, iar motivele invocate au fost existenţa unui proiect privind extinderea domeniului schiabil care s-ar intersecta, pe Valea Azugii, cu barajul, şi distrugerea florei şi faunei din zonă.

Administraţia actuală este „pro“ baraj

Spre deosebire de veche conducere, administraţia actuală sprijină proiectul în care vede o creştere a potenţialului turistic al staţiunii. „Suntem pro acestui proiect, nu neapărat pentru alimentarea cu apă, pentru că nu sunt astfel de probleme la Azuga, ci pentru că ar spori atractivitatea turistică, mai ales pe timpul verii când staţiunea duce lipsă de vizitatori.