Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bãrbatul care a împuscat un devean cãutat si de autoritãtile elene / Paul Popa, “cel mai periculos român”, cãutat în toatã lumea

Publicat in Cronica Vaii Jiului, luni 19 august 2013 ·

“Mâna dreaptã” a grecului Konstantinos Passaris, Paul Popa – condamnat la închisoare dupã ce a împuscat un devean, este dat în urmãrire, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritãtile din Grecia, dupã ce l-ar fi ajutat pe Passaris sã evadeze din închisoare. Paul Popa a fost eliberat din Penitenciarul Aiud, unde ispãsea pedeapsa pentru împuscarea deveanului, pentru bunã purtare, iar acum este din nou cãutat peste tot.

Paul Popa este considerat cel mai periculos român, iar autoritãtile elene spun cã l-ar fi ajutat pe Konstantinos Passaris sã evadeze din închisoare. În aprilie 2011 a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare, dupã ce a împuscat un bãrbat din Deva.

Cunoscut si sub numele de Mario Rãducan, “mâna dreaptã” a lui Konstantinos Passaris s-a aflat pe lista celor mai cãutati români, dupã ce la data 16 ianuarie 2002 a împuscat un bãrbat din Deva, cu un pistol de calibru 9 milimetri. Potrrivit anchetatorilor, în ianuarie 2002, Gabriel Dut, care la acea vreme avea 25 de ani, a fost împuscat de Paul Popa în zona pieptului si a rãmas paralizat de la brâu în jos. Incidentul a avut loc dupã o ceartã între mai multi tineri, în fata unui bar din Deva. Popa a fost condamnat la 12 ani de închisoare de Tribunalul Hunedoara, sub acuzatiile de tentativã de omor si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, fiind obligat sã plãteascã si despãgubiri. La începutul lunii mai 2008, Paul Popa a fost arestat la Viena, iar în luna decembrie a aceluiasi an a fost adus în tarã, iar ulterior a cerut rejudecarea dosarului sãu. La data de 14 septembrie 2010, instanta l-a condamnat la opt ani de închisoare, decizia rãmând definitivã la 12 aprilie 2011, când Curtea Supremã a respins recursul lui Paul Popa. A reusit, însã, sã iasã mai repede din Penitenciar “pentru bunã purtare”.

Magistratii au luat în calcul cã românul a executat 1.637 de zile

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 44 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 59 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 56 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°