Reţeaua extremistă Al-Qaida planifică atentate împotriva unor trenuri de mare viteză din toată Europa, afirmă luni cotidianul german Bild, citând surse apropiate serviciilor secrete.
Potrivit cotidianului german, aceste atentate ar putea lua forma unor acte de sabotaj pe căile ferate, în tunele, precum şi bombe în trenuri.
Potrivit Bild, informaţia privind planificarea unor astfel de atentate provine de la Agenţia Naţională de Securitate (NSA), care a interceptat o convorbire telefonică, în urmă cu câteva săptămâni, între oficiali de rang înalt ai Al-Qaida.
Din acest motiv, autorităţile germane supraveghează de peste două săptămâni liniile folosite de trenurile germane de mare viteză ICE, precum şi gările, cu ajutorul unei serii de măsuri suplimentare discrete, orecum rondurile poliţiştilor în civil, scrie Bild, cel mai citit cotidian din Germania, relateaza Mediafax.