Prima dată când oraşul este administrat de un primar este în anul 1864. Este momentul când Bucureştiul intră pe un făgaş al modernizării rapide, drum care se va termina în 1877, o dată cu proclamarea Independenţei, când oraşul devine capitala ţării. Primul primar al oraşului, generalul Barbu Vlădoianu, mâna dreaptă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avea să schimbe oraşul pentru totdeauna.
Capitala României este astăzi un oraş modern, care îşi mai trage încă ultimele reămăşiţe ale unei modernizări întârziate. Dar când a început această modernizare şi cine a făcut ca Bucureştiul să intre pe o linie care îl face astăzi cel mai populat şi cel mai prosper oraş din ţară? Povestea începe în urmă cu 149 de ani, când se înfiinţa Primăria Bucureşti.
Mai exact, pe 31 martie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea comunală prin care Bucureştiul a fost declarat „Comuna urbană a judeţului Ilfov”, condusă de un primar şi de consiliul comunal.
Cel care avea să devină administratorul oraşului este chiar generalul Barbu Vlădoianu, mâna dreaptă a lui Alexandru Ioan Cuza, cunoscut ca cel care a reformat ţara şi a început modernizarea principatelor care aveau să devină România, în 1877.
Generalul Vlădoianu a ocupat funcţia de ministru al Apărării Naţionale între 21 februarie 1859 şi 3 mai 1859. În funcţia de primar a fost ales prin vot, timp de două mandate, în perioada august 1864-octombrie 1865 şi decembrie 1872-mai 1873. Vlădoianu este considerat unul dintre primarii care ne-a lăsat moştenire mare parte din infrastructura Capitalei.
“La 17 august 1864, generalul Barbu Vlădoianu este primul primar ales al Capitalei. Primăria înlocuia vechiul «magistrat» al oraşului, conform legii comunale intrate în vigoare pe 1 iulie. Aceeaşi lege înlocuia Sfatul orăşenesc cu un Consiliu comunal ales”, scrie Gheorghe Parusi în lucrarea sa amplă “Cronologi
