Chiar daca beneficiaza de serviciile unui inalt corifeu precum Liviu Dragnea, mult clamata regionalizare are toate sansele sa sucombe inainte de a se fi nascut cu adevarat.
Atat varianta lansata de Traian Basescu, cea care prevedea desfiintarea judetelor, cat si cea uselista, care preconizeaza prezervarea structurilor existente ale acestora.
Reorganizarea administrativ-teritoriala bate pasul pe loc devenind tot mai mult un prilej de reverie si proiectii funambulesti despre viitorul mirific care se va asterne peste tara dupa adoptarea maretei reforme. Osardia promotorilor ei aduce tot mai mult cu stradania babei care se piaptana exact in momentul in care tara a luat foc.
Deoarece se pot identifica fara prea multa imaginatie multe alte probleme infinit mai importante si mai presante decat o regionalizare facuta in pripa si cu motivatii care sunt cu totul altele decat cele invocate de la tribuna publica.
Regionalizarea intra in coliziune cu multe si semnificative impedimente de natura obiectiva si subiectiva pe care nimeni nu le-a pus in dezbatere cu adevarat, necum sa le fi limpezit macar partial. Sa vedem cateva dintre ele!
Nu este deloc sigur si n-a demonstrat nimeni convingator ca regionalizarea ar avea beneficii economice atat de manifeste precum se pretinde. Absorbtia mai buna a unor fonduri europene, etc. Sau ca prin acordarea de atributii corespunzatoare, actualele regiuni de dezvoltare n-ar putea sa indeplineasca aceste functiuni.
Daca ne amintim, unul dintre argumentele revenirii de la sistemul de sorginte sovietica a regiunilor si raioanelor, la formula traditionala a judetelor a fost tocmai o mai buna distributie si valorificare a resurselor in plan teritorial. Lucru care s-a si produs.
Prin constituirea unor mega-regiuni, cu rang de republicute semi-autonome vor fi favorizat