Continuăm campania de bun venit a concertului „The Wall” al lui Roger Waters cu a doua parte a incursiunii în istoria grupului Pink Floyd. Suntem în anii 1969-1970, după ce Pink Floyd şi-a scos al patrulea album, “Ummagumma”.

Anul 1970 îi găseşte pe cei de la Pink Floyd implicaţi într-un proiect grandios. Pornind de la o idee de-a lui David Gilmour, ei lucrează luni în şir la o piesă extrem de elaborată, în care, pe lângă instrumentele lor tradiţionale, vor să aducă şi o orchestră simfonică şi un cor.Mamă cu inimă atomică

Cei de la The Who făcuseră în anul precedent o operă rock, ”Tommy”, iar Pink Floyd a ridicat ştacheta până la ambiţia unei simfonii rock. A fost un chin. Luni în şir au tot cizelat piesa, au cântat-o şi în câteva turnee, dar înregistrarea acesteia în studio s-a dovedit peste puterile lor. Le-a fost imposibil să pună în acord sculele lor de rockeri cu orchestra simfonică şi cu corul, într-un mecanism care să funcţioneze perfect. Au apelat la unul dintre cei mai buni aranjori orchestrali ai vremii, Ron Geesin, care le-a făcut treaba, şi a ieşit o bijuterie de 24 de minute, exact cât o faţţă de disc.

Această suită, intitulată ”Atom Heart Mother”, este poate cea mai sofisticată piesă din istoria muzicii rock, dar chinurile pe care le-au îndurat pentru a o produce îi fac pe cei de la Pink Floyd să nu-şi dorească s-o mai cânte vreodată. Atunci însă, au compus patru piese pentru faţa a doua a albmului, frumoase, dar nu la fel de spectaculoase ca cea de pe faţa întâi, şi au lansat astfel al cincilea album Pink Floyd, ”Atom Heart Mother”.

Numele l-au dat întâmplător, aşa cum s-a născut şi numele de Pink Floyd. Au căutat prin ziare şi au găsit o ştire despre o femeie însărcinată căreia i se montase cu succes un stimulator cardiac atomic, de ultimă generaţie. Şi aşa a rămas: Mama cu Inimă Atomică. Iar coperta albumului s-a născut tot di