De astăzi în decurs de o lună, Serviciul Fiscal de Stat va desfăşura o acţiune de conformare benevolă a persoanelor, care practică activitate în domeniul transportului. Vitalie Sorocean, şef de direcţie la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a spus că planul acestei acţiuni a fost elaborat în comun cu Ministerul Transporturr şi Infrastructurii Drumurilor şi subdiviziunile de resort ale Ministerului Afacerilor Interne.
„Campania are drept scop descurajarea activităţilor ilicite în domeniul transportului de călători şi mărfuri. Aceste activităţi aduc prejudicii enorme bugetului. Ele, de asemenea, afectează grav securitatea rutieră,constituind un pericol pentru sănătatea şi viaţa călătorilor“, a precizat el
Astfel, pe parcursul acţiunii, colaboratorii inspectoratelor fiscale teritoriale vor efectua verificări în preajma autogărilor, precum şi locurilor de unde pornesc rutele internaţionale de transport călători. Conform unor date, numai din Chişinău zilnic sunt transportaţi cu rute ilicite sau fără bilet 600-800 de călători, iar prejudiciul se ridică la 1mln lei, transmite IPN.
„Noi vom vorbi cu oamenii, le vom explica situaţia , le vom propune să se înregistreze benevol în mod oficial, ca persoană juridică sau fizică pentru acest gen de activitate de transportare a călătorilor sau mărfurilor“, a specificat Sorocean.
„Săptămânal, pe parcursul acestei luni, vor fi prezentate rezultatele campaniei, ca acestea să fie cunoscute de transportatorii care lucrează legal, doar genericul campaniei este „Serviciul fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti“, dar şi de publicul larg , de toţi consumatorii. Totodată , vreau să subliniez, că acţiunile fiscului în comun cu ministerele vizate pentru depistarea transportatorilor care activează nelegal vor continua şi după încheierea acestei campanii“, a mai adăugat el.