Victoriile unora sunt eşecurile cumulate ale altora. Regresul şi dezintegrarea URSS se datorează atât proceselor de renaştere naţională din fostele republici, cât şi, îndeosebi, gravelor erori militare (invazia în Afganistan), tehnologice (catastrofa de la Cernobâl) şi politice (puciul din 1991) ale liderilor sovietici.
Într-o asemenea confruntare disproporţională dintre metropolă şi periferii, se putea miza doar pe o atitudine de expectativă şi pe un deznodământ similar celui biblic dintre David şi Goliat. Sau, parafrazând fraza ontologică din discursul lui Kogălniceanu, din 9/21 mai 1877, putem spune că „atunci când ruşii au fost puternici, noi am fost slabi; iar când ruşii au fost slabi, noi am fost puternici”.
Perestroika a fost demarată din raţiuni fariseice, neavând scopul transformării URSS într-o cofederaţie cu subiecţi egali. La 2 august 1991, ultimul preşedinte sovietic a anunţat că se va semna un nou tratat unional. Prin urmare, vechiul regim urma a fi restaurat, dar şi legitimat, pornind de la exprimarea „voinţei populare” a cetăţenilor. Tentativa lui Gorbaciov de a reforma sistemul perimat şi atrofiat al Uniunii Sovietice, de a-i reda comunismului „o faţă umană”, de a reveni la „învăţăturile” lui Lenin, a fost combătută de nostalgiile trecutului stalinist ale vechii gărzi. Paradoxal, anume luptele viscerale dintre comuniştii „reformaţi” şi cei „conservatori” a şi determinat colapsul „colosului cu picioare de lut”.
În urmă cu 22 de ani, Radio Moscova a difuzat comunicatul agenţiei oficiale TASS, în care se spunea că un Comitet de Stat pentru Situaţii Excepţionale a preluat atribuţiile lui Gorbaciov, care s-ar fi îmbolnăvit subit. Era proclamată starea de urgenţă pentru o perioadă de saşe luni, se reinstaura cenzura, iar tancurile trebuiau să patruleze pe străzile Moscovei. Tentativa crasă de lovitură de stat fusese iniţiată.
Dar even
