Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controversă pe costul operaţiei lui Cioabă: spitalul Universitar Akdeniz din Antalya ar fi cerut 22.000 de euro

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya ar fi cerut de fapt 22.000 de euro pentru tratamentele şi operaţia la care a fost supus Florin Cioabă pe durata internării, au declarat, luni, apropiaţi ai familiei. Iniţial, a fost vehiculată suma de 350.000 de dolari, adică peste 260.000 de euro.

"Ne-au cerut 22.000 de euro numai pentru acest spital", au spus sursele citate, potrivit Mediafax.

Familia lui Florin Cioabă anunţa, luni dimineaţa, că a cerut sprijin autorităţilor române pentru verificarea facturii de spitalizare în Antalya şi a asigurării medicale, nu pentru plata tratamentului şi operaţiei, precizând că aşteaptă să fie finalizate formalităţile pentru a aduce în ţară trupul neînsufleţit.

Familia autointitulatului rege al romilor Forin Cioabă a fost informată, luni dimineaţă, de către reprezentanţii spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya că întocmirea actelor va dura şase ore. În acest interval, familia lui Florin Cioabă a cerut sprijin Secţiei consulare a Ambasadei României în Turcia, pentru a verifica să nu fie "umflate" costurile trecute în factura de spitalizare.

„Am cerut ajutor de la stat, să ne emită documentele, că este asigurat. Noi am cerut ajutor consular, nu financiar, să vedem dacă asigurarea este recunoscută, dacă e bună, nu e bună, nu să vină statul român să plătească pentru noi”, a declarat pentru „Adevărul, Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor. Acesta a spus duminică, la Pro TV, că suma pretinsă de spitalul din Turcia a urcat de la în jur de 20.000 de euro la aproximativ 200.000 de euro.

„Noi nu apelăm la Guvernul României pentru bani, am apelat la Guvernul şi la preşedinţia României pentru a interveni să aducem de acolo decedatul, să-l aducem pe banii noştri, că era foarte greu de transportat de acolo încoace”, a mai spus şi ”împăratul” Iulian Rădulescu.

Sicriu de 11.000 de euro, adus din Am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 7 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 8 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 11 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum 6 ore
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Escrocherie de peste 140.000 de dolari. Patru oameni au fost arestați, după ce s-ar fi deghizat în urși pentru a înșela firme de asigurări auto

Libertatea acum 8 ore
Patru oameni au fost reținuți sub suspiciunea de fraudă, după ce au susținut că mașinile lor au fost atacate de un urs și au cerut despăgubiri de peste 140.000 de dolari, conform oficialilor, relatează Sky News.

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 12 ore
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Curtea de Apel Constanţa a decis că poate începe judecata în procesul în care IPS Teodosie este acuzat de cumpărare de influenţă

Ziua News acum 11 ore
Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°