Numărul mare de accidente este îngrijorător chiar şi pentru Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere. Acesta a declarat că cea mai mare problemă este faptul că şoferii sfidează poliţia atunci când se află în trafic.
"Este îngrijorător un lucru, faptul că toţi cei care şi-au pierdut viaţa erau tineri. Trebuie, de asemenea, reliefat faptul că în timp ce Poliţia Rutieră acţiona pe drumurile naţionale tocmai pentru a asigura securitatea celor care sunt participanţi la trafic, în trei accidente în care s-au înregistrat opt persoane decedate, s-au întâmplat pe drumuri judeţene, iar cei care se aflau la volan au evitat controalele poliţiei", a declarat, la RomâniaTV, Lucian Diniţă.
Mai mult, şeful Poliţiei Rutiere a precizat că şoferii sfidează prezenţa poliţiştilor.
"Aveţi exemplu dat zilele trecute cu un conducător care pe Autostrada Transilvania a ignorat prezenţa poliţiştilor şi a circulat cu 209 km/h. Explicaţia acestui şofer a fost că e copilul bolnav şi trebuie să ajungă la spital", a precizat Lucian Diniţă.
Numărul mare de accidente este îngrijorător chiar şi pentru Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere. Acesta a declarat că cea mai mare problemă este faptul că şoferii sfidează poliţia atunci când se află în trafic.
"Este îngrijorător un lucru, faptul că toţi cei care şi-au pierdut viaţa erau tineri. Trebuie, de asemenea, reliefat faptul că în timp ce Poliţia Rutieră acţiona pe drumurile naţionale tocmai pentru a asigura securitatea celor care sunt participanţi la trafic, în trei accidente în care s-au înregistrat opt persoane decedate, s-au întâmplat pe drumuri judeţene, iar cei care se aflau la volan au evitat controalele poliţiei", a declarat, la RomâniaTV, Lucian Diniţă.
Mai mult, şeful Poliţiei Rutiere a precizat că şoferii sfidează prezenţa poliţiştilor.
"Aveţi exemplu dat zilele trecute cu un conducător care pe