DE LA O ZI LA ALTA
Mai bine mai târziu?
GUVERNUL NEGOCIAZĂ CU SINDICATELE
Lingându-şi rănile (pagube de aproape 20 miliarde lei, provocate de grevele minerilor şi ale mecanicilor), Executivul a procedat la o sănătoasă reluare a discuţiilor cu federaţiile sindicale.
IERI, DOMNII VĂCĂROIU, MIRCEA DAN POPESCU ŞI FLORIN GEORGESCU S-AU ÎNTALNIT CU REPREZENTANŢII FEDERAŢIILOR SINDICALE SEMNATARE ALE PROTOCOLULUI DIN 6 MAI.
Concluzia sindicaliştilor a fost că unele puncte au fost îndeplinite, iar altele urmează să se materializeze. Posibil, fără greve...
DE LA PETROŞANI S-A ANUNŢAT ACUM CĂ LA 12 AUGUST S-A ÎNREGISTRAT CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ. ANUNŢUL A FOST FĂCUT ÎN URMA UNEI ÎNTÂLNIRI (CU UŞILE ÎNCHISE) A CONSILIULUI DE COORDONARE A LIGII CU REGIA...
PLOUĂ CU INSPECTORI EUROPENI!
Până vine dna Lalumiere (săptămâna viitoare) se află pe frumoasele noastre meleaguri secretarul general al U.E.O., Henri Burgelin (la Calafat acesta a declarat cu mărinimie, că "va informa cu realism despre implicaţiile economice asupra României" în urma aplicării embargoului) şi înaltul comisar al C.S.C.E. pentru minorităţi, Max Van der Stuhl (carc se pregăteşte să-şi redacteze raportul despre situaţia minorităţilor din România). Îi primim pe toţi cu pâine şi sare. Când nu vom mai avea pâine, îi vom primi cu ce vom avea...
Figuri noi pe...
"DRUMUL KENTULUI"
Aşa cum spuneam, introducerea TVA şi majorarea brutală şi nerealistă a accizelor a dat noi aripi contrabandei, în special celei cu produse căutate, cu valoare mare: ţigări şi băuturi alcoolice.
POLIŢIA L-A ARESTAT PE SALAH MUSTAFA BIOGLU, PATRONUL FIRMEI "M. KOUBROSLY":
BERE ŞI ŢIGĂRI ÎN VALOARE DE 7 MILIOANE DOLARI IMPORTATE PE NUMELE A 13 SOCIETĂŢI FANTOMĂ!
Una dintre firme avea sediul în... cimitirul Belu!
CONTRABANDISTUL ARE DE ACHITAT UN PREJ